HerasMed (930 x 122 px)

locuri de munca

muncitori-constructii

MIRCEA DRĂGHICI: „CREȘTEREA NUMĂRULUI DE SALARIAȚI, PRIORITARĂ PENTRU GUVERN”

Creșterea numărului de salariați este un obiectiv prioritar pentru Guvernul Ponta, afirmă deputatul PSD de Argeș, Mircea Drăghici, consilier onorific al prim-ministrului.

Citiți și: Alarmant! Concedieri MASIVE în Argeș! Mii de salariați afectați

„Cabinetul condus de Victor Ponta şi-a asumat ca principal obiectiv de guvernare creşterea reală a numărului de salariaţi cu 400.000 până în 2016. Mai mult, se doreşte scoaterea din zona neagră şi gri a economiei a unui număr de până la 1.000.000 de persoane. Toate măsurile pe care actualul Executiv le va lua în perioada imediat următoare vizează stimularea creării de noi locuri de muncă. Se doreşte scăderea impozitelor pe forţa de muncă (reducerea CAS cu 5%), măsură care va fi acoperită prin creşterea taxelor pe capital. Firmele care aveau angajaţi la negru sau la gri au acuzat deseori fiscalitatea crescută, numind-o o adevărată povară. Această măsură pe care Guvernul intenţionează să o ia va reduce în primul rând munca informală.

O veste bună pentru salariaţi este şi creşterea, la 1 iulie 2014, a salariului minim de la 850 la 900 de lei. Până în 2016 vrem să aducem salariul minim până la valoarea de 1.200 de lei.

Citiți și: Argeș. Locuri de muncă vacante!

O altă decizie binevenită, atât pentru angajaţi, cât şi pentru companii, o reprezintă o nouă schemă de ajutor prin care statul va acoperi o parte din cheltuielile salariale pentru aproximativ 1.500 de companii care trebuie să creeze în total 30.000 de locuri de muncă. Bugetul noii scheme de ajutor de stat, valabilă 7 ani, este de 2,7 miliarde de lei (circa 600 de milioane de euro). Aceasta va fi valabilă de la 1 iulie 2014 până în 2020. Prin noua schemă statul va susţine o parte din cheltuielile salariale ale unei companii care creează minim 20 de noi locuri de muncă.”, a precizat deputatul Mircea Drăghici într-o declarație politică în Parlament.

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90