930 x122 grota rece

centre de plasament

I-AU LĂSAT CU GURA CĂSCATĂ PE TURIȘTII DE LA MARE!

Copiii din centrele de plasament aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş petrec o vacanţă de vis într-o tabără la mare. Oportunitatea s-a ivit datorită Direcţiei pentru Sport şi Tineret şi a unor persoane particulare.

Citiți și: Alertă alimentară! Produs îndrăgit de copii retras din magazinele Lidl!

Chiar și acolo, însă, sub îndrumarea preotului Decebal Floroaica, el însuși director al unui centru de tip familial (cel din cartierul piteștean Găvana), copiii au prticipat la o acțiune de salubrizare în parcul unui complex hotelier. Turiștii care i-au văzut au rămas cu gura căscată, admirându-le micuților efortul. “În tabără la mare copiii din centrele de plasament fac în așa fel încât lumea să pară mai frumoasă şi mai curată. Am ecologizat parcul, dar şi zona plajei.”, spune preotul Decebal Floroaica. După faptă, și răsplată! Ulterior acțiunii de salubrizare copiii s-au distrat de minune la Delfinariu.

„Copiii noştrii se simt bine şi în siguranţă alături de oamenii de bine care au sprijinit deplasarea în tabară, cât şi de instructorii de educaţie care îi însoţesc.”, precizează părintele. (Foto: Facebook Decebal Floroaica)

Citiți și: Alocații majorate, dar părinții strigă: „Nu ne ajung!”

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90