HerasMed (930 x 122 px)

internet

ACUM: PERCHEZIȚII CU „MASCAȚI” ÎNTR-UN DOSAR DE FURT DE PIESE ARHEOLOGICE

Peste 100 de poliţişti, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române, fac la această oră 15 percheziţii în 6 județe, printre care și Argeș, la persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu bunuri culturale.

Citiți și: Poliția a făcut ,,măcel”: Peste 1700 de kg confiscate

În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Timiş, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, fac percheziţii domiciliare în Argeș (1), Timiş (8), Caraş-Severin (2), Prahova (2), Constanţa (1) şi Vrancea (1). Acţiunea vizează 11 persoane cu vârste între 30 şi 60 de ani bănuite că în perioada ianuarie 2013-aprilie 2014 ar fi deţinut şi comercializat prin Internet piese arheologice susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural, care ar fi fost găsite în urma unor detecţii în situri arheologice situate în judeţele Timiş şi Caraş-Severin. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Toate persoanele depistate vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru audieri. La activităţi participă peste 100 de lucrători din polițiile Timiş, Caraş Severin, Prahova, Argeş, Constanţa și Vrancea. Activitățile beneficiază de sprijinul de specialitate al S.R.I.. (Foto: Arhivă)

Citiți și: BREAKING: Percheziții de amploare în Argeș pentru antisemitism și instigare publică!

HerasMed (555 x 222 px)
HerasMed (570 x 90 px)