Eurial 930 x 122

filarmonica pitesti

FLAUTISTUL CARE A CÂNTAT ÎN COREEA DE NORD VA CONCERTA ÎN PITEȘTI

Filarmonica Piteşti va organiza joi, 18 iunie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, ediţia a V-a a concertului cameral „Flautul fermecat”, susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail.

Citiți și: Filarmonica Pitești, anunț extrem de important!

În program, lucrări semnate de Bach, Donizzeti, Schubert, Bartók, Giovannini, Mancini, Dinescu şi Brădiceanu.

Ion Bogdan Ştefănescu a debutat la 14 ani ca solist pe scena Ateneului Român. De atunci și până în prezent flautistul a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în ţară şi în străinătate, în Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia și Norvegia. În 1989 Ion Bogdan Ştefănescu a cântat și în cea mai stalinistă țară de pe glob, Coreea de Nord, în Phenian, la Festivalul Mondial al Tineretului. Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale de gen. A realizat de-a lungul anilor un număr impresionant de înregistrări la Societatea Română de Radio, la Televiziunea Română şi la societăţi de radio din străinătate.

Citiți și: Se întâmplă în premieră – la Pitești!

Horia Mihail este unul dintre cei mai buni pianişti români contemporani, cu premii naţionale şi internaţionale, concerte şi recitaluri susţinute pe scenele ţării şi ale lumii. A avut, de asemenea, înregistrări în studiourile de radio şi televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria și Statele Unite ale Americii. Pianistul a încântat publicul cu proiecte ca „Pianul călător”, „Duelul viorilor” şi „Cele trei dive”. În ultimii doi ani muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în Berlin, Praga, Munchen și în orașe din Italia, Bulgaria, Danemarca şi China. (Foto: simn2009.cimec.ro)

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90