- Publicat de: admin
- 24-10-2015, ora 9:53
- Știri
ACUM: PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA UN GRUP INFRACȚIONAL
La această oră poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Argeş şi Dolj, sprijiniţi de colegii lor de la Serviciile Acţiuni Speciale („mascații”) din Argeş, Dolj şi Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, fac 11 percheziţii domiciliare în judeţele Argeş şi Dolj, la domiciliile a zece persoane.
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal cu acuzații de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat.
Persoanele sunt bănuite că, utilizând datele de identificare ale unor societăţi comerciale fictive având ca obiect de activitate transporturi rutiere de marfă, ar fi plasat comenzi pe bursele de transport internaţional de marfă pe care nu le-ar fi onorat, potrivit Biroului de Presă al Poliției Argeș, care nu precizează, însă, despre cine este vorba.
Citiți și: Poliția a făcut ,,măcel”: Peste 1700 de kg confiscateDupă confirmarea comenzilor mărfurile încărcate nu mai ajungeau la destinaţia prestabilită, ci erau deviate spre România, folosindu-se documente de transport false. Ulterior bunurile ar fi fost valorificate pe piaţa neagră la preţuri subevaluate.
Prejudiciul creat este de aproximativ 400.000 de euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor care fac obiectul activităţii infracţionale, precizează sursa citată.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române. (Foto: Arhivă)