- Publicat de: ePitești
- 3-11-2016, ora 11:37
- Știri
EVALUARE NAȚIONALĂ ȘI BAC 2017 – MODELE DE SUBIECTE
Evaluare națională și BAC 2017 – modele de subiecte. Elevii de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a care vor susține anul viitor Evaluarea Națională și, respectiv, Bacalaureatul au la dispoziție modele de subiecte în vederea pregătirii celor două examene. Elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, modelele de subiecte au fost publicate pe site-ul subiecte2017.edu.ro.
Citiți și: Coșmarul devine realitate! Schimbare la BAC valabilă pentru toți elevii!Referitor la Evaluarea Naţională, modelele de subiecte au fost construite în funcție de următoarele trei cerinţe, informează Ministerul Educației: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele pentru Evaluarea Naţională, nivel mediu de dificultate și posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.
Modelele orientative de subiecte/biletele de examen/pachetele de fișiere pentru examenul național de Bacalaureat au fost concepute, potrivit sursei citate, în concordanţă cu programele în vigoare ale examenului, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaților de analiză, de sinteză, de generalizare şi de abstractizare. De asemenea, acestea vizează cuprinderea echilibrată a materiei studiate, solicitându-se demonstrarea competenţelor stipulate în programele de examen, respectiv încadrarea în timpul prevăzut de metodologie pentru rezolvarea sarcinilor de lucru, transmite Ministerul Educației. Comparativ cu anul trecut, nu au fost operate modificări în structura subiectelor.
Citiți și: Oficial. 5.000 de lei pentru elevii care au reușit această performanțăCentrul Național de Evaluare și Examinare este instituția din subordinea Ministerului Educației specializată în evaluare educaţională, având ca atribuţii, printre altele, asigurarea coordonării ştiinţifice şi profesionale a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar, inclusiv elaborarea probelor de examen, respectiv elaborarea de metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar.
MODELE DE SUBIECTE EVALUARE NAȚIONALĂ 2017 – AICI.
MODELE DE SUBIECTE BACALAUREAT 2017 – AICI.