- Publicat de: ePitești
- 6-01-2015, ora 12:08
- Știri
EXCLUSIV! NOILE AUTOBUZE DIN PITEȘTI AU AER CONDIȚIONAT ȘI CAMERE VIDEO
După cum v-am informat, din luna iunie a acestui an în Piteşti vor circula autobuze noi, produse de firma poloneză Solaris, care vor intra în parcul auto al societății Publitrans. Cele 70 de autobuze poloneze vor înlocui autobuzele firmelor private Girexim şi CNCD. Autobuzele sunt cumpărate cu un credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Citiți și: Pitești: Angajare la Publitrans! Detalii, AICIPotrivit directorului general de la Publitrans, Manuel Rotaru, noile mijloace de transport sunt dotate cu un motor care respectă normele de poluare Euro 6. Acestea sunt autobuze speciale pentru transportul urban şi au fiecare o capacitate de câte 100 de locuri. Lungimea unui autobuz polonez este de 12 metri, iar podeaua e coborâtă la o distanţă de doar 330 de mm de sol, ceea ce asigură un acces facil (nu au scări). De asemenea, sunt dotate şi cu echipamente pentru accesul persoanelor cu handicap.
În plus, autobuzele din Polonia au cabină specială pentru şofer, agregat suplimentar de încălzire pentru motor, aer condiţionat, afişaj electronic şi camere video (pentru supraveghere în interior).
Citiți și: Pitești: Publitrans face angajări! Detalii, AICIAmintim că primele dintre cele 70 de autobuze Solaris vor ajunge în Piteşti în luna martie, iar ultimele, până cel târziu pe 24 mai. (Foto: lupamea.ro – autobuze poloneze Solaris cumpărate recent de Primăria Craiova)