- Publicat de: ePitești
- 28-02-2016, ora 11:34
- Știri
CLUB DE FIȚE DIN PITEȘTI, „CĂLCAT” DE POLIȚIȘTI
Tinerii care se distrau azi-noapte într-un club din Pitești au avut parte de o surpriză. În jurul orei 00:45 în club au descins polițiști și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș. La acțiune au participat și „mascați” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Citiți și: Revoluția din ’89: La TV se anunța „ștergerea Piteștiului de pe fața pământului”Timp de circa 20 de minute oamenii legii i-au numărat pe tinerii din club. Nu au existat probleme, numărul persoanelor încadrându-se în maximul obligatoriu prevăzut pentru spațiul respectiv. Cu alte cuvinte, capacitatea sălii nu a fost depășită.
Acțiunea a făcut parte din programul de verificare a cluburilor din județul Argeș, program demarat ca urmare a carnagiului din octombrie anul trecut din clubul bucureștean Colectiv. Printre altele, verificările vizează și numărul de persoane care se află la un moment dat într-un club, astfel încât să nu existe aglomerație, aglomerație care ar putea conduce la tragedii în cazul unor incendii sau al unor alte evenimente de urgență similare.
Citiți și: Accident grav cu motociclist, în Pitești, lângă Capitol, acum!Clubul „vizitat” azi-noapte de polițiști și reprezentanți de la ISU și ITM Argeș este Epique, situat în incinta Pitești Mall.