- Publicat de: ePitești
- 26-02-2016, ora 13:30
- Știri
UN MAGAZIN DIN PITEȘTI MALL VINDEA HAINE DE FIRMĂ CONTRAFĂCUTE
Poliţiştii argeșeni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat ieri pentru prevenirea şi combaterea pirateriei şi a comercializării de produse contrafăcute. Oamenii legii au făcut în acest sens un control la o societate comercială din Pitești Mall.
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”Potrivit Biroului de Presă al Poliției Argeș, în magazinul din Pitești Mall au fost găsite 54 de obiecte vestimentare, în valoare de peste 9.000 de lei, care purtau însemnele unei mărci şi care erau susceptibile a fi contrafăcute. Marca este Motor, iar eticheta presupus falsă era lipită de haine cu adeziv.
În magazinul respectiv din Pitești Mall se comercializau diverse obiecte vestimentare, ca de pildă geci, blue-jeanși, bluze sau tricouri.
Citiți și: BREAKING: Percheziții de amploare în Argeș pentru antisemitism și instigare publică!„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 din Legea 84/1998M, iar bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.”, anunță Biroul de Presă al Poliției Argeș.
Dosarul penal a fost întocmit pe numele administratorului firmei care deține magazinul, firmă din Constanța care are închiriat spațiul în Pitești Mall. Pentru o astfel de faptă legea prevede închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă între 50.000 și 150.000 de lei. (Foto: cauta-imobiliare.ro)