- Publicat de: ePitești
- 18-09-2017, ora 9:42
- Știri
AI PUTEA RĂMÂNE FĂRĂ PERMIS DACĂ FACI AȘA CEVA!
Ai putea rămâne fără permis dacă faci așa ceva! Inițiativa legislativă prin care mai mulți parlamentari propun ca șoferii care nu opresc în trafic la cererea polițistului rutier să fie nu doar amendați, ci să își piardă și dreptul de conducere pe drumurile publice pentru 90 de zile a făcut un prim pas înainte.
Citiți și: Permisul tău, în pericol! Când expiră punctele de penalizare?Propunerea a primit undă verde din partea Guvernului, care a anunțat că o susține.
Această propunere, înregistrată la Senat, va deveni lege dacă va fi adoptată în plen în cele două Camere ale Parlamentului.
Citiți și: Bombă rutieră: Ce riști pentru 10 km/h peste limită!Amintim că Propunerea vizează adăugarea la motivele deja existente pentru reținerea permisului auto în vederea suspendării dreptului de a conduce și „neoprirea la dispoziția polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.
„Sancțiunea mică dată conducătorilor auto-moto care nu opresc la semnalele polițistului rutier îi determină pe aceștia să fugă de Poliție, ignorând cu nonșalanță dispoziția de oprire (…)
Vedem cum oamenii legii s-au confruntat cu foarte multe situații în care participanții la trafic au ales să nu oprească vehiculele, iar polițiștii rutieri au fost nevoiți să pornească în urmărirea lor, în unele cazuri fiind nevoie de întăriri și chiar de utilizarea focului de armă.
Deseori șoferii profită de orele târzii, de lipsa radarelor și de numărul redus de echipaje de Poliție pe timpul nopții pentru a participa la curse ilegale cu mașini și motociclete, modificate extensiv pentru a crește puterea și a atinge viteze foarte mari.
Aceste curse se soldează în anumite situații cu urmăriri și accidente mortale, existând cazuri în care polițiștii au murit sau au fost grav răniți din cauza șoferilor care nu au oprit la semnalele lor.”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative. (Foto: descriptiv)