Kaia 930 x 120

accidente

ARGEȘ: URSUL L-A SPERIAT DE MOARTE

UPDATE (ORA 13:10): Motociclistul, un cetățean grec în vârstă de 58 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, pe un tronson de carosabil cu pietriș, precizează Poliția argeșeană. Este posibil ca motociclistul să se fi speriat și de prezența la marginea drumului a unui urs, conform sursei citate. Cetățeanul grec nu era singur, fiind însoțit de un convoi de alți patru motocicliști. 

Citiți și: Pitești. Urgență maximă, lângă Dedeman: Au intrat cu scara pe balcon!

Prezența urșilor la marginea DN 7C Transfăgărășan pe raza comunei Arefu nu mai miră pe nimeni, ba chiar a devenit o obișnuință. Pe 21 iulie 2019 câțiva turiști au fost amendați de jandarmi pentru că i-au dat de mâncare unui urs în zona de picnic din Arefu, iar la mijlocul lunii un bărbat a fost la un pas să fie sfâșiat de un urs ajuns pe marginea Transfăgărășanului, în zona cetății Poenari, pe care a vrut să-l hrănească în timp ce îl filma cu telefonul.

Motocicliștii cad pe capete. Fracturi multiple. Un alt accident de motocicletă s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 7C Transfăgărășan, pe raza comunei argeșene Arefu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, motociclistul accidentat este conștient, cu posibilă fractură la un picior. La fața locului intervine un echipaj cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Citiți și: Argeș. A căzut cu mașina în râu!

Tot în Arefu, ieri, în jurul orei 12, a fost un alt accident de motocicletă. Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a intervenit pentru a-i acorda îngrijiri medicale unei femei de 51 de ani, victima unui accident rutier (cădere de pe motocicletă).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș ne informează că motociclista avea fracturate mâna dreaptă și piciorul stâng, posibil fractură a coloanei cervicale și o plagă la mâna dreaptă. A fost transportată la spital. (Foto: Arhivă, descriptiv) 

555 X 222 CAPRA
570 X 90 CAPRA 3