Kaia 930 x 120

calea ferata

SCHIMBĂRI MAJORE PENTRU SIGURANȚA ȘOFERILOR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat un contract pentru îmbunătățirea siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată.

Citiți și: Proiect revoluționar! Sunt în joc 47 de milioane €!

Contractul, semnat cu firma Vesta Investment SRL, are o valoare de aproape 3.325.000 de lei și o durată de materializare de 24 de luni.

Proiectul are ca scop creșterea siguranței rutiere la un număr de 246 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată până la sfârșitul anului 2021 și presupune:

Citiți și: Ieri: ,,Se va închide”! Azi e închis! Mâine se deschide!

-montarea de stâlpi de iluminat cu încărcare solară;

-montarea de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație;

-semnalizare rutieră orizontală cu caracteristici superioare (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier);

-marcaj de tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanță de 50 de metri, între barieră și indicator).

“Implementarea proiectului va crește gradul de siguranță a traficului, prin adoptarea soluțiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile naționale la intersecția cu trecerile la nivel cu calea ferată”, informează CNAIR.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (85% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 15%, contribuție proprie din partea CNAIR).

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3