- Publicat de: Cristina Stancu
- 29-05-2020, ora 12:21
- Știri
„ȚINEȚI SĂ RĂMÂNEȚI ÎN ISTORIA PITEȘTIULUI CA DISTRUGĂTORI AI PĂDURII TRIVALE”. MESAJUL PRIMIT DE ALEȘII LOCALI DE LA UN PITEȘTEAN
Într-un articol referitor la viitorul Plan Urbanistic General al Piteștiului (aflat în etapa de elaborare a propunerilor), ePitești atrăgea atenția asupra necesității ca noul PUG să descurajeze defrișările în Pădurea Trivale.
Citiți și: Pădurea Trivale, noua țintă a hoților!„Se poate stopa mecanismul folosit în prezent de către rechinii imobiliari de a defrișa pădurea prin includerea acesteia în intravilanul orașului. (…) Codul Silvic (legea 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare) interzice includerea pădurilor în intravilan. Numai în intravilan se poate defrișa și se pot construi pe terenul proaspăt defrișat vile sau blocuri. Primăria Pitești ar trebui să decidă ca toate terenurile orașului aparțînând fondului forestier intravilan să fie transformate în extravilan”, explica, prin intermediul ePitești.ro, un cunoscut activist de mediu (amănunte AICI).
Nu este singura voce care ar fi vrut să se exprime în cadrul a ceea ce, miercuri, trebuia să fie o dezbatere publică pe marginea noului PUG al Piteștiului, dar care, în realitate, a fost doar transmisiunea live a unei discuții purtate de oficialii Primăriei Pitești cu elaboratorul PUG (amănunte, AICI).
Citiți și: Copilărie uitată și regăsită pe Trivale. Se poate și în 2024Indignare
Pentru că n-a avut ocazia să se exprime în simulacrul de dezbatere publică de la Primărie, Alexandru German, un piteștean indignat că autoritățile au permis ca betoanele să intre din ce în ce mai mult în Pădurea Trivale, a încercat, la rândul său, printr-o scrisoare deschisă, să atragă atenția aleșilor locali asupra riscului pe care l-ar reprezenta introducerea unor noi terenuri forestiere în intravilan și asupra necesității protejării Pădurii Trivale prin noul PUG.
„Văd că țineți să rămâneși în istoria Piteștiului ca distrugători ai Pădurii Trivale”, a transmis piteșteantul într-un email încheiat cu sintagma „fără respect” și adresat autorității publice locale, înregistrat ofical la Primăria Pitești.
Iată textul integral al punctului său de vedere (click foto):
(Foto: descriptiv)