Eurial 930 x 122

amenzi

INCONȘTIENȚĂ PE DRUMURILE DIN ARGEȘ: POLIȚIȘTII AU REȚINUT 27 DE PERMISE ÎN 24 DE ORE

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Citiți și: Codul Rutier e clar: Ai fost prins, te-ai ,,ars”: Amenzi de până la 2.000 de lei pentru șoferi!

Ca urmare a abaterilor constatate, în decurs de 24 de ore, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravențional, în valoare totală de aproape 47.000 de lei. De asemenea,  au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 27 de permise de conducere și au fost retrase 5 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri argeșeni vor continua să acționeze în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Citiți și: Atenție! Din 2025, șoferii care greșesc vor scoate mai mulți bani din buzunar!

Recomandăm tuturor conducătorilor autor să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere, având în vedere avertizările meteo specifice perioadei.

Totodată, recomandăm adoptarea permanentă a unei maniere preventive de condus.

Nu pierdeți din vedere prezența sezonieră a motocicliștilor și bicicliștilor în trafic.

De asemenea, nu vă angajați în efecutarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum”, precizează IPJ Argeș.

Viteză excesivă

În ziua de 12 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 62 de ani, din Schitu Golești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1305 lei. I-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

Sub influența alcoolului

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 49 de ani, din Dâmbovicioara, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere şi eliberată dovadă fără drept de circulaţie.

Conducea fără drept

Tot duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un tânăr de 18 ani, din Cepari, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere.

„În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal”, mai precizează IPJ Argeș.

(Foto descriptiv: FB Poliția Română)

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90