930 x122 grota rece

amenzi

ARGEȘ: SUTE DE PERSOANE, LEGITIMATE ȘI VERIFICATE

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate, în mod integrat, de către Grupul de lucru constituit prin Ordinul prefectului nr.258/2020, acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.

Citiți și: Luna aceasta se dau amenzi uriașe!

 

Astfel, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citiți și: Avertisment clar: Aveți grijă, luați amendă!

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 331 de  persoane si 58 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, au fost legitimate 277 de persoane și au fost verficate 198 de autoturisme, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate  33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de  2 500 de lei.

 

Totodată, în urma acțiunilor de control efectuate de  pompieri, au fost verificate  10 societăți comerciale și  206 de  persoane fizice; dintre acestea din urmă 7 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecție individuală în spații închise și au primit avertismente.

 

În urma acțiunilor de control efectuate de jandarmii argeșeni,  au fost aplicate  două avertismente unor persoane care nu au purtat masca de protecție în incinta unor spații comerciale.

Foto descriptiv: Actualitatea Satmareana

 

 

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3