930X122 MAIA

amenzi

ARGEȘ: PERSOANE ȘI FIRME VERIFICATE PE BANDĂ RULANTĂ. SUTE DE MAȘINI OPRITE ÎN TRAFIC

În contextul intensificării activităților, în carul celor 49 de acțiuni desfășurate pe raza județului, au fost verificate peste 3.600 de persoane, 400 de autovehicule, din care peste 100 au fost mijloace de transport în comun, peste 100 de firme din aproape 150 de locații.
Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu coronavirus vor continua în același ritm.

Citiți și: Stâlp de electricitate prăbușit! Trafic îngreunat!

248 de poliţişti şi poliţişti locali au acţionat în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19, în cadrul a 49 de acţiuni punctuale (din care 39 de acţiuni organizate independent de poliţişti, 2 acţiuni cu lucrători I.J.J. Argeş şi o acţiune cu reprezentanţi ai I.S.U. Argeş, poliție locală şi alte structuri, cum ar fi DSP, DSVSA, ITM, RAR, structuri cu atribuții în domeniul silviculturii și altele).

În cadrul acțiunilor au fost legitimate 2.664 de persoane din totalul celor 3630 de persoane verificate în ultimele 24 de ore. De asemenea, 402 autovehicule au fost controlate, din care 109 au fost mijloace de transport în comun.

Citiți și: Rămâi fără bani de sărbători. Înșelătoria care face ravagii

Au fost verificate 119 societăţi comerciale, din 149 de locaţii, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 24.250 de lei, după cum urmează:
– 142 de sancţiuni, în valoare de 19.250 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
– 12 sancţiuni, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00);
– 2 sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate unor societăţi comerciale cae nu au respectat măsurile specifice.

Recomandăm în continuare tuturor cetăţenilor să aibă un comportament precaut, să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private și cu privire la deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00.

Exemple

În ziua de 14 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, împreună cu reprezentanții ISU Argeș și DSP Argeș, au acţionat pentru respectarea prevederilor legale privind măsurile specifice stării de alertă, cu scopul de prevenire a răspândirii şi limitare a infectării cu virusul Covid-19, la localuri de alimentaţie publică de tip terasă.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei, conform conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, ca urmare a organizării spațiului de servire a clienților în mod asimilabil spațiului închis.
Totodată, la o altă societate comercială, inspectorii DSP au fost aplicat o sancţiune contravenţională, în valoare de 500 de lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, ca urmare a nerespectării normelor specifice de către personalul localului.
Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii agenţilor comerciali au fost reinstruiţi cu privire la respectarea normelor specifice de protecţie individuală de către angajaţi şi clienţi, organizarea spațiului pentru a nu fi asimilat spaţiilor închise, respectarea condițiilor de acces şi a restricțiilor programului de funcționare, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3