930X122 MAIA

cotmeana

Video: 7 kilometri de gropi şi cratere pe un drum din Argeş

Un drum din Argeș este coşmarul perpetuu al câtorva sute de localnici care trebuie să înfrunte craterele uriaşe zilnic, în drum spre serviciu. Este vorba despre DC206, din comuna Cotmeana, unde gropile se întind pe vreo şapte kilometri lungime, până la ieşirea pe DN7 Piteşti – Vâlcea.

Citiți și: Argeș. Reabilitare mult așteptată a unui drum județean!

 

 

Citiți și: Modernizarea unui drum important prinde contur! Traversează mai multe județe

Ana Maria Roşu, localnică într-unul din satele afectate, a făcut mai multe precizări pentru ePiteşti legate de starea acestui drum, dar şi despre alte probleme cu care se confruntă oamenii din Cotmeana.

 

 

„Drumul leagă satele Pieleşti şi Linteşti. Cea mai mare porţiune este drum comunal. Cred că 1 kilometru este judeţean, restul reprezintă drum comunal. Ce am trimis (FOTO) este valabil peste tot, nu doar la faţa locului. După ploi, ninsori şi îngheţ se formează adevărate cratere. Tot drumul e distrus şi practic nu ai cum să ocoleşti gropile. Fac naveta zilnic, dau în ele că nu am cum să le ocolesc. Am rămas şi înţepenită. Astăzi, deszăpezirea s-a făcut la ora 11, în condițiile în care eu și poate și alți oameni intrăm la muncă la ora 8. Am vorbit cu primarul care ne-a spus că acum nu se poate repara (dat fiind anotimpul şi condiţiile meteo), dar prin martie – aprilie s-ar ocupa să astupe gropile, atât – în niciun caz să asflateze. Vă spun că în fiecare an păţim acelaşi lucru, iar drumul e aşa de când mă ştiu. Primarul mai bagă o maşină cu piatră care o să ţină o lună de zile, iar la prima ploaie mai puternică se duce de nu mai poţi să circuli. Suntem trei sate care ne chinuim cu acest drum., fiind singura noastră opţiune ca să ieşim la drumul principal Piteşti – Vâlcea”.

 

 

La Cotmeana, drumul e doar una dintre probleme. Localnicii critică şi lipsa transportului în comun şi apa curentă care nu există momentan în gospodăriile din trei sate.

„Cine nu are maşină trebuie să vină pe jos la ocazie sau la maxi-taxi ca să ajungă la Piteşti. Cu apa curentă, de acum un an s-au apucat de un proiect, ne-au cerut bani, însă nici în momentul de faţă nu ne-au dat. Ştiu că termenul de finalizare ar fi în februarie. Mai aşteptăm, să vedem, poate o să ne dea”.

 

 

Primar este Vişan Ionel Dragoş care a candidat din partea PSD la ultimele alegeri şi a câştigat.

„Este acelaşi primar de ani de zile. Situația este una critică şi în alte sate unde sunt aceleaşi probleme, vorbesc oamenii. Din câte ştiu, cel mai bun drum este de la poarta primarului, acolo este asfaltat. Deci, doar unde are el nevoie. Pe unde nu circulă el, nu-l interesează. Eu nu ştiu dacă l-am văzut de două ori să vină să se intereseze de condiţiile localnicilor”, a spus interlocutoarea noastră.

 

 

Şi totuşi, oamenii l-au reales în funcţie la alegerile din toamna trecută.

„Nu ştiu din ce motive a fost reales. După cum vedeţi, nu se ocupă de problemele din comună”, a conchis Ana Maria Roşu.

Contactat telefonic de ePiteşti pentru precizări oficiale, primarul Vişan nu a răspuns apelului.

New Profesional Consult-555×222
HerasMed (570 x 90 px)