imm 263×587

Argeș: Un drum important va fi modernizat!

Argeș: Un drum

Argeș: Un drum important va fi modernizat!

Consiliul Județean Argeș urmează să dezbată și să aprobe Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 679A între km 15+000 – km 21+100, L = 6,1 km, comunele Căldăraru și Râca, județul Argeș”.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

În prezent, tronsonul de drum vizat, cu o lungime de aproximativ 6,1 kilometri, se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, fiind pietruit sau de pământ, cu numeroase defecțiuni specifice drumurilor nemodernizate: gropi, făgașe, denivelări.

Situația afectează semnificativ traficul rutier și calitatea vieții locuitorilor din zonă, în special în perioadele cu precipitații, când circulația se desfășoară cu mare dificultate.

De asemenea, drumul prezintă deficiențe majore din punctul de vedere al siguranței rutiere, cauzate de lipsa indicatoarelor și a marcajelor, precum și de un sistem deficitar de colectare și scurgere a apelor pluviale.

DJ 679A face parte din domeniul public al Județului Argeș.

Argeș: Un drum important va fi modernizat!

Pentru modernizarea acestui sector de drum, Județul Argeș a încheiat un contract de prestări servicii ce vizează elaborarea Temei de proiectare, realizarea studiilor de teren și a altor studii de specialitate, expertiza tehnică, documentațiile necesare obținerii certificatului de urbanism și a avizelor, precum și Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI).

Etapele următoare ale proiectului includ elaborarea studiilor de teren, obținerea avizelor și acordurilor, expertizarea tehnică, întocmirea studiului de fezabilitate/DALI și a devizului general, precum și verificarea tehnică de calitate a documentațiilor.

În acest context, proiectul de hotărâre privind aprobarea Temei de proiectare este considerat fundamentat din punct de vedere legal și tehnic, urmând să fie supus dezbaterii și adoptării în plenul Consiliului Județean Argeș.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Modernizarea DJ 679A este un pas important pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere județene, creșterea siguranței în trafic și dezvoltarea economică a zonei Căldăraru – Râca.

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece