Consiliul Județean Argeș face încă un pas important pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județ.
În ședința următoare, aleșii județeni argeșeni vor dezbate și aproba proiectul tehnic, indicatorii tehnico-economici actualizați și devizul general pentru investiția „Modernizare DJ 739 Bârzești (DN73D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, km 0+582 – km 2+408, în comuna Vulturești”, finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Investiția vizează modernizarea unui tronson de 1,826 kilometri, iar valoarea totală actualizată a proiectului, în faza de proiect tehnic, este de 9.483.313,21 lei (cu TVA inclus).
Cea mai mare parte a finanțării, respectiv 8.908.411,65 lei, este asigurată de la bugetul de stat prin Programul „Anghel Saligny”, în timp ce Consiliul Județean Argeș va contribui cu 574.901,56 lei, reprezentând cheltuielile care trebuie suportate din bugetul local.
DJ 739 din Argeș intră în modernizare. CJ aprobă proiectul pentru drumul din Vulturești
Proiectul tehnic a fost elaborat de S.C. GRAFIC TENDS S.R.L. și a fost predat Consiliului Județean Argeș în luna iunie a acestui an. După aprobarea documentației, investiția poate intra în etapa de execuție a lucrărilor.
Drumul județean DJ 739 asigură legătura între localitățile Bârzești, Negrești, Zgripcești și Beleți, iar modernizarea acestuia este așteptată de locuitorii comunei Vulturești, în condițiile în care va îmbunătăți siguranța circulației, accesul către gospodării și va reduce timpul de deplasare.
Proiectul are o istorie administrativă de câțiva ani. Cererea de finanțare a fost aprobată încă din 2021, investiția fiind inclusă ulterior pe lista obiectivelor finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. De-a lungul implementării au fost actualizate documentațiile tehnice și indicatorii economici, iar în iunie 2024 a fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării.
Prin aprobarea proiectului tehnic și a devizului actualizat, Consiliul Județean Argeș bifează încă o etapă esențială înaintea începerii efective a lucrărilor, continuând investițiile în modernizarea rețelei de drumuri județene din Argeș.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

