Încă un foraj pentru apă potabilă la Bradu
Lucrările de la izvorul de la Ilma s-au terminat, anunță Dan Stroe, primarul comunei Bradu.
Conform edilului, proba de apă privind potabilitatea a fost bună, spre deosebire de izvorul de la Geamăna unde a fost nevoie de realizarea unor instalații speciale pentru a reduce nivelul de amoniu.
Izvorul a fost branșat și la rețeaua electrică, iar locuitorii din zonă pot beneficia de o apă de calitate, fără impurotăți, izvorul de la Ilma fiind unul de mare adâncime.













