263 x 587 eurial

Argeș: Tânăr de 21 de ani, ajuns în arestul Poliției. Și-a luat la bătaie propria mamă

Un tânăr de 21 de ani a ajuns pe mâna Poliției, după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a bătut propria mamă.

IPJ Argeș transmite:

930×122 LA COCOS
555×222  MAIA

„În ziua de 08 mai a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la o stare conflictuală, petrecută între o femeie și fiul său

Din cercetări s-a stabilit că, femeia, de 54 de ani, ar fi fost agresată de fiul său, de 21 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu.

Femeia nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, împotriva tânărului de 21 de ani, era emis, de către Judecătoria Câmpulung, un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, iar după administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Urmează ca, în cursul zilei de astăzi, față de cel în cauză să fie dispuse măsuri preventive.”

Foto descriptiv: BotosaniNews.ro

930 x122 grota rece
555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti