Un bărbat din Bucureşti a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că interlopii i-au furat un colet pe care abia îl ridicase şi în care se afla cocaină în valoare de 30.000 de euro, notează Antena 3.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un cunoscut interlop din București. Acesta, împreună cu alţi doi bărbaţi, au acţionat la pont şi l-au tâlhărit pe cel care ridicase un colet din autogara Militari, care conţinea droguri în valoare de aproximativ 30.000 de euro.
În total, patru indivizi au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv.
POLIȚIA ROMÂNĂ TRANSMITE:
„La data de 20 iulie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.C., au efectuat 8 percheziții domiciliare, în municipiul București, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și tâlhărie.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 5 grame de cannabis, o țigaretă ce conține cannabis, 5 folii cu urme de cocaină, o pipă cu urme de cocaină, o bancnotă rulată ce prezintă urme de cocaină, 7 telefoane mobile, 3.500 de lei și 800 de euro.
De asemenea, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele bănuite de trafic de droguri de mare risc, deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și tâlhărie fiind conduse în fața procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- S.C., pentru audieri și luarea măsurilor preventive.
În cauză, 4 persoane au fost reținute, ulterior fiind arestate preventiv”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Foto descriptiv: Ziarul INCOMOD

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)








