930×122 senatori-01 psd

centru pitești

Locuitorii din Centru, exasperați de motocicliști: „Au turat motoarele de au trezit și morții!”

Pitești: Locuitorii din Centru, exasperați de motocicliști: „Au turat motoarele de au trezit și morții!”

Citiți și: Pitești. Poliția ,,aprinde” lumina: Ce s-a întâmplat, de fapt, azi-noapte! E grav!

În ultima vreme, tot mai mulți piteșteni se plâng de poluarea fonică provocată de motoarele turate ale motocicletelor care circulă prin municipiu.

Zgomotele infernale, făcute de ambalarea motoarelor, nu dau pace nici măcar oamenilor care locuiesc în zona centrală a orașului.

Citiți și: Argeșul, în Cartea Recordurilor! Așa ceva n-a mai existat

Un cititor ePitești.ro ne-a sesizat la redacție această problemă, în speranța că, în acest fel, autoritățile competente îi va găsi o rezolvare.

Piteșteanul s-a plâns de faptul că liniștea publică este tulburată adesea de atitudinea celor pe două roți. „Au turat motoarele de au trezit și morții!”, reclamă acesta.

Bărbatul ne-a trimis pe numărul de whatsapp al redacției – 0774 587 441 și un clip video care surprinde o gașcă de motocicliști ”zgomotoși” în acțiune.

Din imagini se observă cum, mai mulți motocicliști se întrec în a-și etala caii putere. Aceștia și-au ales ca zonă de întâlnire parcarea publică de la Finanțe Argeș, care în weekend este mult mai liberă decât în timpul săptămânii.

Unul dintre motocicliști este surprins chiar dându-se în spectacol, mergând pe o roată.

Toată acțiunea s-a petrecut ieri după masă, după spusele acestuia.

Conform noilor modificări aduse codului rutier, conducerea mopedului sau a motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți reprezintă un comportament agresiv, interzis în trafic.

 

Măsuri propuse pentru reducerea zgomotul din trafic

Reamintim că, recent, Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind diminuarea zgomotului produs de traficul auto din Capitală. Astfel, mașinile și motocicletele zgomotoase ar urma să fie interzise pe străzi noapte.

Dacă proiectul va fi adoptat, șoferii care își turează motoarele ar putea fi amendați cu până la cinci mii de lei. Subiectul pe larg AICI – Mașinile zgomotoase, interzise noaptea!

Poluarea fonică este o mare problemă pentru sănătate, atenționează medicii. Zgomotul scos de o motocicletă care merge cu 80 de kilometri la ora prin oraş este comparat de specialiști cu zgomotul scos de un avion care decolează de pe pistă.

În 2022, sezonul moto s-a deschis pe 9 aprilie și s-a închis sâmbătă, 22 octombrie.

Vă reamintim și dvs. că ne puteți trimite informații sau imagini care pot deveni o știre pe pagina de facebook ePitesti.ro, la adresa de e-mail redactia@epitesti.ro și pe WhatsApp la numărul de telefon 0774 587 441.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3