NOR CURIER 930X122

minori

Scandalos! Doi elevi de 14 și 12 ani au întreținut relații intime în școală!

Anchetă de amploare a Inspectoratului Școlar Maramureș, după ce doi elevi minori ar fi întreținut relații intime chiar în incinta școlii.

Citiți și: Poliția face lumină în cazul scandalului din stația de autobuz

Este vorba despre o unitate de învățământ din orașul Ulmeni.

Protagoniștii sunt un băiat de 14 ani şi o fată de 12 ani, notează Antena 3.

Citiți și: Supravegherea specializată a minorilor care săvărșesc fapte penale dar nu răspund penal

Aceştia ar fi fost surprinşi de doi colegi, în timp ce întrețineau relații intime, care au anunţat profesorii.

Pentru a ascunde sub preş gravitatea situaţiei, la începutul scandalului, directoarea unității de învățământ anunța că este vorba doar despre un sărut nevinovat între copii, mai notează sursa citată.

În urma anchetei însă, s-a aflat că a fost vorba despre un act sexual.

Foto descriptiv: Informatia Buzaului

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3