930 x122 grota rece

bani

Bani de la stat pentru cei care îngrijesc bătrâni

Bani de la stat pentru cei care îngrijesc bătrâni
Îngrijitorii informali (adică cei necalificați) care vor avea grijă de persoanele vârstnice din familie (și nu numai) vor avea posibilitatea de a lucra cu normă parțială și să primească o indemnizație egală cu jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu.
Măsura se regăsește într-un proiect de lege care a primit semnătura președintelui țării.
În prezent, Legea 17/2000 prevede că soțul și rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de program redus de lucru, de jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al îngrijitorului la domiciliu.
Prevederea de mai sus va fi înlocuită și va permite îngrijitorilor informali (care, după cum am menționat anterior, nu trebuie să fie neapărat rude cu persoana vârstnică), care își asumă responsabilitatea îngrijirii unei/unor persoane vârstnice, aflate într-o situație de dependență sociomedicală, să beneficieze de un program de lucru de jumătate de normă.
Iar, în baza unui contract încheiat cu serviciul public de asistență socială, aceștia să primească o indemnizație egală cu jumătate din salariul de bază brut al îngrijitorului la domiciliu pentru gradația 0, potrivit Legii-cadru a salarizării.
Pentru anul 2022, salariul de bază brut al îngrijitorului la domiciliu pentru gradația 0 este de 2.535 lei. Astfel, indemnizația brută acordată îngrijitorilor informali care muncesc și au, în același timp, grijă de o persoană vârstnică ar fi de 1.268 lei. Această indemnizație va fi supusă impozitării și contribuțiilor sociale obligatorii.
Ca în prezent, în cazul soțului sau rudelor care îngrijesc vârstnici, timpul pe care îngrijitorii informali beneficiază de program redus de lucru se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă, pe baza adeverinței eliberate de serviciul public de asistență socială.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
New Profesional Consult 570×90