- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 5-02-2023, ora 10:15
- Știri
Avalanșă în munții Argeșului! Zeci de adulți și copii, în pericol!
Avalanșă în munții Argeșului! Zeci de adulți și copii, în pericol!
Citiți și: „Drum lin către Împărăția Cerurilor, tată!”Update: „În cursul nopții trecute, pe DN7C, km.106-107, în zona unei cabane, a avut loc o avalanșă de zăpadă, în urma căreia au fost avariate mai multe autoturisme și aproximativ 60 de persoane au rămas izolate la cabană.
Autoritățile cu atribuții în domeniu sunt la fața locului, pentru a lua măsurile necesare, în vederea evacuării persoanelor.
Citiți și: Pitești. Urgență maximă, lângă Dedeman: Au intrat cu scara pe balcon!DN 7C este închis traficului, de la km. 104, încă de la data de 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C, dar și prin indicator și barieră, la km. 104.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș vor verifica modalitatea prin care persoanele respective au ajuns la cabană, iar dacă vor fi constatate abateri de la normele rutiere se vor lua măsurile legale în consecință.
Conform OUG 195/2002 R, privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”, precizează Poliția Argeș, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis o hotărâre:
Știrea inițială: Se iau primele măsuri după ce zeci de oameni au rămas blocați la Cabana Capra, din cauza unei avalanșe puternice.
„În urma solicitării turiștilor de la unitatea de cazare, se deplasează forțele de intervenție ale pompierilor argeșeni cu o autofreză de zăpadă multifuncţională, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de transport persoane și victime multiple, două autospeciale de primă intervenție și comandă și două microbuze.
Se încearcă evacuarea acestora până la o altă unitate de cazare care se află la km 104 al Transfăgărășanului.
La misiune participă personal din partea Salvamont Argeș, IJJ Argeș și Secția Drumuri Naționale”, transmite ISU Argeș.
Conform informațiilor ePitești, ar fi vorba de aproximativ 50 de turiști, dintre care cel puțin 10 copii. De asemenea, și angajații Cabanei Capra vor fi luați de salvatori. Cel mai probabil, aceștia vor fi duși la Cabana Conacul Ursului, care se află pe Transfăgărășan, la kilometrul 104.
Pentru evacuarea celor 60 persoane rămase izolate în Cabana Capra, ca urmare a avalanșelor produse în zonă, au fost dislocate două șenilate de la ISU Vâlcea și ISU Olt și un UTV de la ISU Dâmbovița, mai precizează pompierii argeșeni.
Deocamdată este neclar cum au reușit turiștii să ajungă la Cabana Capra din moment ce, teoretic DN 7C este închis în această perioadă a anului de la km 104. Cabana Capra este situată în zona km 106-107 al Transfăgărășanului.
Vă amintim că seara trecută a avut loc o avalansă puternică în Munții Făgăraș, fiind avariată unitatea de cazare, dar și mai multe mașini care se aflau în parcarea cabanei. Amănunte, AICI.