Eurial 930 x 122

asfaltare

Un nou drum între două județe extrem de importante!

Un nou drum între două județe extrem de importante!

Citiți și: Argeș. Reabilitare mult așteptată a unui drum județean!

Fostul drum naţional de pământ 7D, actualul DJ 703 H, care leagă Valea Oltului de judeţul Argeş prin Ţara Loviştei, va fi asfaltat în totalitate.

Contractul de finanţare al acestui proiect în valoare de circa 180 de milioane de lei fiind semnat miercuri, la Ministerul Dezvoltării.

Citiți și: Șoferi, înarmați-vă cu răbdare! Se întâmplă din nou în Nord

A anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.

„Vorbim despre lucrări care vor deschide Ţara Loviştei spre turism, vor deschide Ţara Loviştei spre ceea ce înseamnă întoarcerea tinerilor acasă.

Contractul este fabulos şi priveşte comunele Perişani, Boişoara, Titeşti şi Câineni.

Un drum care are aproape 32 de kilometri va fi o arteră vitală pentru Ţara Loviştei şi sunt recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru că sunt la Ministerul Dezvoltării şi avem contractul pe masă semnat şi pregătit”.

Un nou drum între două județe extrem de importante!

A declarat preşedintele CJ Vâlcea.

Proiectul cu fonduri prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” vizează:

asfaltarea celor 31,6 kilometri cât măsoară drumul,

reabilitarea celor 11 poduri aflate pe traseu,

dar şi amenajarea de podeţe de acces către proprietăţi, rigole betonate şi parcări.

Un nou drum între Argeș și Vâlcea!

Este obiectivul cu cea mai mare valoare de finanţare de la bugetul de stat – 119 milioane de la bugetul de stat.

Rădulescu a precizat că următorul pas este să scoată la licitaţie proiectarea şi execuţia lucrărilor.

Termenul pentru finalizarea acestui proiect fiind de trei ani şi cinci luni.

Detalii, AICI.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA