930 x122 grota rece

întârzieri

Veste teribilă pentru pensionari! Întârzie plățile

Veste teribilă pentru pensionari! Întârzie plățile

Citiți și: Aceste pensii vor fi dublate!

Pensiile ar putea veni mai târziu chiar înainte de Paște.

Și asta pentru că săptămâna viitoare este anunțată greva poștașilor.

Citiți și: Azi, decizie crucială despre pensii

Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a spus la Antena 3 CNN cum va gestiona situația.

„Cu siguranță vom respecta înțelegerea cu Ministerul Muncii și până la data de 15 aprilie toate pensiile vor fi livrate. Probabil că vor exista anumite dificultăți logistice, dar pe care le vom remedia în câteva zile.

Veste teribilă pentru pensionari! Întârzie plățile

E posibil să existe întârzieri de zile în unele orașe, dar în proporție de 90% pensiile vor fi livrate la timp în toată țara. Estimăm sau presupunem că în câteva județe din țară vor fi genul ăsta de probleme.

Puțin în sud, în special în vestul țării, undeva între sud şi un pic în vestul țării. 

Subiectul, pe larg, AICI.

Foto: Arhivă/Descriptiv

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90