New Profesional Consult 930 x 122

amendat

Război cu Locala din Pitești. A chemat Poliția și tot el a fost amendat

Război cu Locala din Pitești. A chemat Poliția și tot el a fost amendat

Citiți și: Pitești. Surpriza – surprizelor la școală, azi! Poliția ,,a dat buzna” peste copii!

Un argeșean de 32 de ani, din Ștefănești, ne-a semnalat pe adresa redacției un comportament, spune el, abuziv al Poliției Locale Pitești.

După ce a semnalat o posibilă încălcare a legii, omul s-a ales cu o amendă.

Citiți și: Amenzi de peste 400.000 lei la Pitești!

Stațiile de încărcare pentru electrice, parcare pentru mașini

Pe data de 15 mai 2024, R. A. I. a mers în zona Bowling,  în jurul orei 19:30, pentru a-și încărca mașina electrică.

Precizăm că acolo au fost amenajate mai multe locuri speciale pentru alimentarea unor astfel de vehicule.

Bărbatul spune că nu a putut să își încarce autoturismul pentru că zona era blocată.

Așa că a sunat la Poliția Locală.

Argeșeanul spune că dispecerul l-a anunțat că va trimite un echipaj.

Și așa a fost.

Destul de repede, mai adaugă tânărul, la fața locului au ajuns și agenții de la Poliția Locală.

Între timp, mai precizează omul, zona de la Bowling se mai eliberase. Însă tot erau ocupate locurile pentru încărcarea mașinilor electrice.

„M-au întrebat cu ce mă încurcă acele mașini”

Așa cum am spus, echipajul de la Poliția Locală a venit. Și a parcat. Și cam atât, spune argeșeanul.

„Am fost sunat de domnul din dispecerat să mi se spună că au ajuns la faţa locului. Am sunat după 5 minute înapoi în dispecerat pentru a spune că agenţii doar au ajuns la faţa locului, dar nu fac nimic.

Mi s-a recomandat să merg la dumnealor la geam. Domnii agenţi s-au dat jos din maşină şi m-au întrebat care este problema.

Deşi mare parte din maşini plecaseră în cele 5 minute de când sosiseră dumnealor şi nu au luat nicio măsură, încă erau maşini parcate incorect şi care încurcau accesul – şi am fost întrebat cu ce mă încurcă pe mine acele maşini.”, spune R.A.I..

Acesta adaugă că nu a înțeles de ce a trebuit să meargă la polițiștii locali pentru că doar și-ar fi atras antipatiile celor care erau parcaţi incorect şi care soseau în tot acest timp la mașini.

Schimb de replici

Așadar, bărbatul a mers la agenții de la Locală. Iar oamenii legii i-au cerut să se legitimeze. Tânărul le-a dat și el o replică demnă de situația în cauză:

„Până să fiu eu legitimat ar trebui să legitimeze şoferii parcaţi incorect. Mi s-a răspuns că nu li se pare cineva parcat incorect pentru că nu mă încurcă şi dacă nu le dau buletinul pentru legitimare nu discută cu mine.”

Acela a fost și momentul în care agenții de la Locală ar fi pornit bodycam-ul. Tânărul spune că a schimbat tonul, dar nu le-ar fi adresat injurii. Și nici nu i-ar fi jignit.

O altă persoană care a asistat la cele petrecute ar fi susținut și ea că mașinile nu ar fi trebuit lăsate așa. Însă agenții de la Locală nu ar fi luat măsuri. Și ar fi plecat.

Tratat cu aroganță

Bărbatul mai spune, atât pentru ePitești, cât și într-o sesizare adresată Poliției Locale Pitești, că nu voia ca șoferii în cazuă să fie amendați.

Însă s-ar fi așteptat la un avertisment scris sau măcar verbal pentru ca astfel de situații să nu mai aibă loc.

Mai adaugă că a fost tratat cu indiferență și aroganță. Și că tot el ar fi fost considerat cel vinovat.

„Modul în care s-a desfăşurat toată situaţia nu numai că nu a rezolvat nimic, dar m-a şi pus în pericol – un cetăţean parcat greşit care a concluzionat că eu am chemat Poliţia Locală după ce a văzut că am discutat cu agenţii m-a ameninţat şi mi-a fotografiat maşina, probabil pentru a mă recunoaşte în trafic şi şicana ulterior. În 2024 mi se pare complet incorect ca un cetăţean care doreşte să trăiască normal să fie tratat în acest fel şi blamat chiar de Poliţia Locală – cea care trebuie să aplice legea – când face o sesizare.”

Conform sesizării transmite Poliției Locale Pitești, bărbatul mai vrea să știe de ce agenții nu aplicat niciun fel de sancțiune și dacă se vor lua eventuale măsuri împotriva celor doi.

Simțul civic, amendat de Poliția Locală

Situația nu se încheie, însă, așa. R.A.I. a fost amendat în urma întâmplării din 15 mai. I-a venit procesul verbal al sancțiunii acasă, pe data de 29 mai.  Și se arată că este încheiat pe 23 mai, la sediul Poliției Locale.

Bărbatul a fost amendat cu 500 de lei pentru că „a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea indentității sau de a se prezenta la sediul Poliției Locale Pitești”.

 

În discuția pe care a purtat-o cu un redactor ePitești, tânărul mărturisește că nu s-a legitimat. Însă se scuză și explică:

„Eu în final nu m-am legitimat la dumnealor. Pentru că efectiv au plecat. Am luat-o ca pe o glumă, ca pe un afront. A fost ceva șocant (…) Eu am așteptat să își facă treaba, să se întoarcă.  Ei s-au suit în mașină și au plecat. Nu mi-au dat posibilitatea să me legitimez serios, să le dau buletinul…”

R.A.I. mai adaugă și că nu a fost chemat la sediul Poliției Locale. Tocmai de aceea nu înțelege de ce a fost amendat.

„Nu mi-a zis nimeni asta. Dacă mă sunau să merg, nu era o problemă.”

În plus, mai spune argeșeanul, îi este neclar cum de cei de la Poliția Locală au putut să îi trimită amenda, deși nu dețineau decât numele și numărul său de telefon, nu adresa sau alte date personale.

„O să iau legătura cu un avocat pentru că vreau să contest amenda, o să văd”, mai spune bărbatul.

ePitești a luat legătura cu Poliția Locală

Publicația noastră i-a contactat și pe reprezentanții Poliției Locale Pitești.

Și urmează să primim în cel mai scurt timp un punct de vedere cu privire la situația expusă de bărbat.

ePitești vă va prezenta și cealaltă parte a „poveștii”.

Cum ne puteți contacta

Vă amintim că, dacă aveți informații sau imagini care pot deveni o știre, ne puteți scrie la numărul de WhatsApp 0730 971 621. 

De asemenea, ne puteți lăsa un mesaj pe pagina de Facebook ePitești.ro

În plus, aveți la dispoziție și adresa de e-mail redactia@epitesti.ro

Război cu Locala din Pitești. A chemat Poliția și tot el a fost amendat

555×222  MAIA
eurial 570×90