Reguli noi! De la ce vârstă ai acces în sălile de jocuri de noroc
Parlamentul are pe masă un nou proiect legislativ care vizează reglementarea strictă a industriei jocurilor de noroc, fenomen care a scăpat de sub control în multe orașe din România.
Principalele măsuri propuse prevăd ridicarea vârstei minime de acces la cazinouri și săli de jocuri de la 18 la 21 de ani și interzicerea funcționării acestora la mai puțin de 300 de metri de școli, parcuri, spitale sau biserici.
În plus, proiectul introduce obligația afișării unor mesaje de avertizare clare privind riscul de dependență, precum și interzicerea bancomatelor în interiorul sau în apropierea sălilor de jocuri.
Totodată, se are în vedere restricționarea drastică a publicității la jocurile de noroc, pentru a limita expunerea tinerilor și a copiilor.
Reguli noi! De la ce vârstă ai acces în sălile de jocuri de noroc
Măsurile vin pe fondul unor date alarmante, furnizate de organizațiile de protecție a copilului: aproape 40% dintre elevi au prieteni care joacă la păcănele, iar 70% sunt expuși zilnic la reclame stradale pentru săli de jocuri.
Mai grav, 1 din 10 copii trăiește într-o familie unde părinții sau frații mai mari sunt dependenți de acest tip de activitate.
La nivel local, situația este deosebit de gravă. În unele localități, raportul ajunge chiar la o sală la 400 de persoane, un fenomen considerat „alarmant” de specialiștii în sănătate mintală.
Parlamentul urmează să dezbată proiectul în perioada următoare, inițiatorii subliniind că este nevoie de o reformă urgentă și fermă pentru a proteja generațiile tinere și pentru a limita efectele sociale devastatoare ale dependenței de jocuri de noroc, conform stiripesurse.ro.










