263×587 MAIA

Amenzi în parcarea Argeş Mall!

Amenzi în parcarea Argeș Mall!

Astăzi, în jurul orei 20:00, un echipaj al Poliției Locale Pitești a desfășurat o amplă acțiune de control în parcarea centrului comercial Argeș Mall, vizând modul în care conducătorii auto respectă locurile special amenajate pentru persoanele cu dizabilități.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

În urma verificărilor, polițiștii locali au aplicat cinci înștiințări în vederea sancționării conducătorilor auto care au parcat fără drept pe aceste locuri speciale.

Tot în cursul zilei de astăzi, o acțiune similară a avut loc și în parcarea Kaufland Craiovei, unde au fost aplicate o sancțiune contravențională și două înștiințări pentru aceleași abateri.

Polițiștii locali efectuează zilnic astfel de acțiuni pentru a veni în ajutorul celor care au cu adevărat nevoie de aceste locuri. Conducătorii auto care nu respectă această regulă riscă să fie drastic sancționați”, a declarat pentru ePitești Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești.

Potrivit legislației în vigoare, ocuparea fără drept a locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei, iar în unele cazuri se poate dispune și ridicarea vehiculului.

Prin aceste acțiuni, Poliția Locală Pitești urmărește descurajarea comportamentelor abuzive și promovarea respectului față de persoanele cu dizabilități, pentru care aceste locuri nu reprezintă un privilegiu, ci o reală necesitate.

Amenzi în parcarea Argeş Mall!

930×122 https://hevy.ro/
https://hevy.ro/ 555x222px
[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 MAIA