Soluția pentru traficul intens de pe tronsonul DN 73, în zona Mărăcineni – intersecția cu DJ 703K, pare să prindă contur, după ani de solicitări și trafic infernal.
Potrivit unei informări oficiale transmise de CNAIR, apărută în spațiul public, autoritățile au în vedere amenajarea unui sens giratoriu în punctul considerat unul dintre cele mai aglomerate din apropierea municipiului Pitești.
Măsura vine ca răspuns la numeroasele probleme de trafic și la riscul crescut de accidente înregistrat în zonă.
Proiectul este deja în curs de implementare, aflându-se în etapa de achiziție publică pentru atribuirea lucrărilor:
- Ministrul Transporturilor, acum pe șantierul Autostrăzii Sibiu–Pitești! Când se deschide circulația pe secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș
- Ce se întâmplă cu tronsonul care va lega două autostrăzi importante din România. Anunțul CNIR
- DN 73 Brașov-Pitești, aproape gata după 15 ani de lucrări: Iată vestea așteptată de toți șoferii
,,La nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, este în curs de implementare proiectul având ca obiect <<Amenajare intersecție cu sens giratoriu pe DN 73, km 3+250, la intersecția DN 73 cu DJ 703K, pe raza localității Mărăcineni, județ Argeș>>, pentru care este în curs de desfășurare procedura de achiziție publică în vederea atribuirii contractului de execuție a lucrărilor de amenajare pentru obiectivul în cauză, în vederea fluidizării traficului și scăderii numărului de accidente rutiere.”, se arată în răspunsul oficial la petiția adresată CNAIR.













