hevy 263x587px

Alin Călinescu, primul mesaj public după instalarea la șefia unei instituții cu miză uriașă

Alin Călinescu, primul mesaj public după instalarea la șefia unei instituții cu miză uriașă

De astăzi, Alin Călinescu, președintele PNL Mioveni și fost manager al Centrului Cultural Mioveni, a preluat oficial funcția de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.

Așa cum v-am informat anterior, acesta a câștigat concursul pentru ocuparea postului, iar rezultatul final a fost publicat de Consiliul Județean Ilfov în data de 17 aprilie 2026. Potrivit documentului oficial, Alin Călinescu a fost declarat ADMIS, obținând următoarele note:

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

– 9,15 la analiza proiectului de management

– 9,63 la susținerea interviului

– 9,39 – media finală

Noua funcție vine după o perioadă de 8 ani în care acesta a condus Centrul Cultural Mioveni.

După anunțarea rezultatului, Alin Călinescu a transmis un mesaj public, în care a vorbit despre această nouă etapă profesională:

,,Uneori, drumul nu se încheie, ci doar se transformă.

După 8 ani dedicați culturii în Mioveni, aleg să duc mai departe tot ceea ce am construit și învățat.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 555 x222

Munca, perseverența și respectul pentru cultură nu sunt doar repere, ci direcții.

De astăzi, sunt managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, cea mai importantă instituție de cultură din județul Ilfov, în urma câștigării concursului (martie–aprilie 2026), cu nota 9.39.

Mioveni rămâne parte din mine. Voi fi în continuare aproape de comunitate și deschis să susțin și să colaborez în proiecte, mai ales în plan cultural, administrativ și politic.

Privesc cu încredere această nouă etapă și sunt convins că, împreună cu președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, vom reuși să dezvoltăm proiecte fanion și să construim inițiative culturale puternice pentru Ilfov.

Un nou început. Aceeași misiune: să păstrăm vie cultura și tradiția.”, a transmis Alin Călinescu în urmă cu puțin timp.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov a fost înființat în anul 2004, prin Hotărârea Consiliului Județean Ilfov nr. 32 din 2 august 2004. Instituția funcționează ca entitate publică de cultură, cu personalitate juridică, aflată în subordinea CJ Ilfov.

Rolul acesteia este de a furniza produse și servicii culturale menite să contribuie la dezvoltarea și regenerarea comunităților locale. De asemenea, centrul beneficiază de unul dintre cele mai consistente bugete din țară în rândul instituțiilor județene de profil.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Preluarea conducerii unei astfel de instituții reprezintă un pas important în parcursul profesional al lui Alin Călinescu.

Urmează și intrarea în Consiliul Local Mioveni

În paralel, Alin Călinescu urmează să își înceapă activitatea și în Consiliul Local Mioveni, consolidându-și astfel poziția în plan administrativ și politic la nivel local.

Reamintim că liderul PNL Mioveni a candidat la alegerile pentru Primăria Mioveni, unde a obținut un rezultat peste media partidului, considerat unul bun în contextul local.

Amănunte – AICI.

Alin Călinescu, primul mesaj public după instalarea la șefia unei instituții cu miză uriașă

Foto: Facebook

570 X 90 CAPRA 3
263×587 grota rece