Șoc în Pitești: Minori, implicați în rețeaua de droguri. Liceeni, printre consumatori
O amplă acțiune desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești s-a încheiat cu măsuri preventive împotriva a 14 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 54 de ani, cercetate în șapte dosare penale pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Potrivit surselor ePitești, printre distribuitori s-ar afla și minori, iar o parte dintre consumatori ar fi liceeni și alți tineri din Pitești.
Două dintre acestea sunt acuzate și de trafic de droguri de risc.
Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie – iunie 2026, suspecții ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut în județul Argeș droguri de mare risc, sub formă de substanțe cristaline, precum 3CMC, 4CMC, 4MMC și 3BMC. De asemenea, doi dintre cei cercetați ar fi comercializat și canabis.
Droguri și ustensile, ridicate în urma perchezițiilor
În timpul investigațiilor, anchetatorii au indisponibilizat drogurile tranzacționate, iar la perchezițiile efectuate pe 25 iunie au fost descoperite aproximativ 100 de grame de canabis, alte circa 100 de grame de fragmente vegetale și substanță cristalină, susceptibile a fi droguri de mare risc, aflate în curs de expertizare.
De asemenea, au fost ridicate obiecte cu urme de substanțe, ustensile folosite la porționarea și consumul drogurilor, precum și alte mijloace de probă.
La data de 25 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celor 14 persoane pentru 24 de ore.
Astăzi, 26 iunie, Tribunalul Argeș a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a 10 dintre acestea, iar alte patru au fost plasate în arest la domiciliu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege.












