Mai mulți polițiști de la Permise au fost reținuți!
Un amplu dosar de corupție a fost deschis la Sibiu, unde șapte agenți de poliție au fost reținuți, alături de alți doi bărbați, acuzați de implicare într-o rețea prin care ar fi fost obținute contra cost permise de conducere, certificate de înmatriculare și cărți de identitate.
Ancheta vizează peste 170 de presupuse fapte de corupție, iar sumele care ar fi ajuns la polițiști ar fi variat între 50 de lei și 2.000 de euro.
Bani pentru permise și documente
Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2025 – octombrie 2026, un bărbat de 57 de ani ar fi cerut bani de la persoane interesate să obțină mai repede documente sau să promoveze proba practică pentru permisul de conducere.
Acesta ar fi pretins că are influență asupra unor angajați ai serviciilor de Permise și Înmatriculări și de Evidență a Persoanelor din Sibiu. În unele situații, ar fi intermediat remiterea banilor către șapte agenți de poliție.
Nouă persoane, reținute după percheziții
Miercuri au avut loc 14 percheziții domiciliare în cadrul Operațiunii „Jupiter”. La finalul acțiunilor, nouă persoane, dintre care șapte polițiști, au fost reținute pentru 24 de ore.
Unul dintre intermediari este cercetat și pentru camătă, fiind suspectat că ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobândă, fără autorizație.
Cercetările sunt continuate de procurori, urmând să fie stabilite măsurile preventive în cazul persoanelor reținute. Toți cei vizați beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Sursa: ziare.com
Foto: descriptiv











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)
