New Profesional Consult 930 x 122

inundatii

locomotiva-deraiata

UN TREN A DERAIAT ÎN MERIŞANI! 4 PERSOANE AU FOST RĂNITE!

Un tren a deraiat astăzi în Merişani, în zona Dobrogostea (între Pitești și Curtea de Argeș), patru persoane fiind rănite. Trenul, al unei firme private și format dintr-o locomotivă și un vagon, a deraiat din cauza aluviunilor care au ajuns pe calea ferată după potopul de acum aproximativ o oră. În tren se aflau opt persoane, patru fiind rănite. Victimele sunt în afara oricărui pericol, primind îngrijiri medicale la fața locului și fiind transportate apoi la spital.

Citiți și: ȘOC! Biletele de tren se scumpesc! Află noile tarife!

„Din fericire, nimeni nu a murit, deşi a fost un incident foarte grav. Se intervine acum pentru curăţarea liniilor. În judeţ au fost multe probleme generate de ploi. Eu acum vin de la Vedea, unde a murit o persoană, şi merg spre Piteşti.”, ne-a declarat prefectul de Argeș, Mihai Oprescu.

Prefectul a mers astăzi în mai multe zone afectate de inundaţii, el fiind cel care coordonează acţiunile privind situaţiile de urgenţă. (Foto: Arhivă)

Citiți și: Bilanțul dezastruos: Argeșul sub ape!

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90