263×587 grota rece

O STUDENTĂ DIN PITEȘTI FACE MĂRȚIȘOARE COMESTIBILE, TORTURI ȘI PRĂJITURI

În vârstă de 25 de ani, Ana Carola este studentă la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a Universității Pitești și lucrează la un hipermarket.

Fără a avea pregătire de specialitate, dar un talent ieșit din comun, este foarte pricepută la deserturi. Le face la ea acasă și le oferă la vânzare pe internet. Cu ocazia apropiatei zile de 1 martie, a preparat şi mărţişoare… comestibile.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Ana și-ar dori să aibă propria ei cofetărie, dar nu dispune de banii necesari pentru deschiderea unei astfel de afaceri.

De unde această pasiune și pricepere?

-Le moştenesc de la mama mea! Încă de mică mi-a plăcut să fac mici deserturi. Am început cu clătite, iar apoi, treptat, am ajuns să fac şi alte lucruri mai complicate.

Ce desert îţi place cel mai mult să prepari?

-Prăjitura Rafaelo.

Ai o reţetă proprie sau una luată de pe internet, din vreo revistă?

-Este o reţetă luată de pe internet. Trebuie să recunosc că o parte dintre reţetele pentru prăjiturile pe care le fac le iau de la anumite specialiste în cofetărie. Cealaltă parte am moştenit-o de la mama, bunica şi de la rude.

IMM 930×122
555×222 grota rece

Din ce sunt făcute mărţisoarele comestibile?

-Din fondant, o pastă modelatoare asemănătoare marţipanului.

Ai deja clienţi pentru ele?

-Da, dar este loc şi de mai bine!

Îţi promovezi produsele doar în mediul online?

-Da.

Cam cât costă un tort?

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

-Este un aspect pe care îl discut în privat cu clientul. Totul depinde de cantitate, dar şi de modelul ales.

Ai luat în calcul posibilitatea să lucrezi într-o cofetărie sau chiar să îți deschizi una proprie?

-Sigur că da! Dacă voi primi o ofertă bună, voi lua în calcul posibilitatea să o accept. În ceea ce priveşte deschiderea unei cofetării, deocamdată nu am resursele necesare. O cofetarie presupune un capital destul de consistent şi experienţă în antreprenoriat. (Foto: Facebook)

570×90 MAIA
263 X 587 CUMPANA 1