Eurial 930 x 122

pensionare

Azi S-A DECIS OFICIAL! Crește vârsta de pensionare pentru toți românii

O nouă lovitură dură pentru români! Vârsta de pensionare va crește pentru toată lumea, anunță ministrul Muncii, Marius Budăi. Acesta a făcut anunțuri pentru pensionari, după discuţiile de la Bruxelles.

Citiți și: Fără precedent! Cum au votat românii!

Crește vârsta de pensionare

Astfel, vârsta de pensionare va crește treptat până la vârsta de 65 de ani, iar raportarea de contributivitate va fi la întreaga perioadă, potrivit unor criterii agreate cu Comisia Europeană, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Oficialul a vorbit despre „creşterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani”.

Citiți și: Măsură importantă! Toți profesorii sunt vizați!

„Drepturile de pensii vor fi calculate prin creştere treptată a perioadei de contribuţie şi la finalul perioadei se va ajunge ca raportarea să fie la întreaga perioadă, nu vor mai fi alese anumite perioade de contribuţie.

Creşterea treptată a vechimii necesară în specialitate. Eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii plătite în baza unor legi speciale (magistraţi şi funcţionari publici parlamentari).

Pensiile militare sunt şi ele supuse reformelor”, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Marius Budăi: Pensiile speciale aflate în plată nu vor fi afectate de tăieri
Întrebat ce se va întâmpla cu pensiile aflate în plată, Budăi a precizat că nu vor scădea.

Nu vor scădea, că n-au cum să scadă. Vorbesc doar ce acelea care depăşesc salariul aflat în activitate. Lucru care e deja în proiectul de lege. Cele viitoare vor fi raportate corect, treptat, la întreaga perioadă„, a precizat Budăi.

Declaraţiile integrale ale ministrului Muncii, Marius Budăi, pe tema pensiilor

Astăzi am prezentat celor doi lideri, preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierului României Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute, la diferite niveluri de decizie: tehnic, comisari, în special cu ceea ce se întâmplă cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite în baza unor legi speciale.

Raportul Băncii Mondiale, după amendamentele puse la Senatul României, au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles către Comisia Europeană și s-a discutat pe baza acelui impact.

Sunt multe lucruri rezolvate deja, printre care reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depășească nicio pensie salariul, eliminarea perioadelor asimilate și supraimpozitarea sunt lucruri care au fost apreciate.

S-au mai stabilit, pentru a îndeplini jalonul și a nu pune în pericol implementarea PNRR, câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea și de Camera Deputaților jalonul să fie îndeplinit.

Aceste lucruri sunt agreate deja cu Comisia Europeană și dacă aceste lucruri se întâmplă, jalonul este considerat îndeplinit, așa cum este trecut el în descrierea din cadrul PNRR.

Acele principii și criterii stabilite împreună cu Comisia Europeană sunt următoarele:

1. Creșterea treptată a vârstei de pensionare în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta de 65 de ani. Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează pe anumite sisteme și cei care lucrează în sistemul public de pensii, și vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, așa cum este prevăzută gradual și în legea din sistemul public de pensii.

2. De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creșterea treptată a perioadei de contribuție, așa cum este prevăzut în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade să se ajungă treptat ca raportarea să fie la întreaga perioadă. Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la întreaga perioadă.

3. Un alt principiu este creșterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, pentru că în proiectul inițial am avut anumite raportări către stagiul minim de cotizare pentru cei care nu aveau această posibilitate și nu aveau această obligație, mai ales nu posibilitate în legea actuală.

Ce alte principii mai sunt prevăzute

4. Un alt principiu este eliminarea unor categorii de indemnizații și pensii stabilite și plătite în baza unor legi speciale. Și acest lucru se face și s-a făcut prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum știți, în lege este exemplu cu magistrații cărora nu li se mai permite asimilare, ci 20 de ani, cel puțin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicții și limitări ale unor drepturi.

5. De asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcționarii publici, parlamentari de la acest aspect.

Acestea sunt principiile agreate. O parte din amendamente deja sunt gata și le-am prezentat liderilor coaliției.

Am primit dispoziția astfel încât până miercuri seara toate amendamentele să fie gata scrise și discutate cu sistemele și toți colegii mei, miniștrii de resort, împreună cu specialiștii din ministere să vină cu inputul dumnealor și să avem amendamentele terminate și finalizate, astfel încât joi coaliția politică să le poată depune în Parlament.

Pentru mine a fost îmbucurător faptul că am reușit să obțin de la comisie aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit„, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Oficialul a precizat că o decizie politică va fi luată joi, iar criteriile vor fi depuse ca amendamente la proiectul de lege care se află la Camera Deputaților.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
Pizza Sapori Italia 570 90