Basescu nu este buricul pamantului

Sunt impresionat de voluptatea cu care fiecare vorba a presedintelui Basescu este comentata si intoarsa pe toate partile. Nu inteleg cum de mai persista interesul pentru discursul unui om care nu are nimic de spus. Basescu in sus, Basescu in jos, Basescu la stanga, Basescu la dreapta. La capatul a sase ani de mandat, Basescu, din pacate, este inca peste tot.

Ca sa-l trimiti acolo unde ii este locul, la periferia vietii publice, ar fi indicat ca pe Traian Basescu sa-l tratezi cu indiferenta. Sa nu-l bagi in seama. Sa-l ignori. Stiu, avand in vedere demnitatea pe care o ocupa si importanta ei in organigrama de functii a statului roman, este imposibil a-l trece suta la suta cu vederea, ca si cum n-ar exista. E posibila, insa, o anumita moderatie, din partea analistilor, a presei si a politicienilor opozitiei.

Lui Basescu ii convine de minune ca ceilalti sa-l considere buricul pamantului. Ii place postura de vedeta absoluta. Il incanta ca mitocaniile si glumele sale nesarate provoaca valuri. Banuiesc ca se prapadeste de ras seara, in fotoliul prezidential, in fata televizorului, cand vede cum Gadea sau Ciutacu, Ponta sau Antonescu ii comenteaza fiecare sughit si fiecare hahait.

Jurnalistii si politicienii de opozitie fac marea greseala sa reactioneze la toate mizilicurile, la toate banalitatile, la toate gesturile presedintelui. Nu avem o opozitie activa, care sa ia initiativa, care ea sa impuna ordinea de zi a agendei politice. PSD si PNL se rezuma, de cele mai multe ori, sa raspunda, sa dea replica. Foarte bine ca exista replici taioase si rapide, dar nu pentru toate nimicurile verbale ale unui presedinte realmente plictisitor.

Da, Traian Basescu ma plictiseste de moarte. In egala masura si corul de critici necontenite impotriva lui. Am impresia ca timpul sta oprit in loc si ca Basescu a ramas singura sursa de inspiratie pentru presa si pentru politicienii din PSD si PNL. Cand Crin Antonescu a propus proiectul „Klaus Johannis”, degraba acceptat de Mircea Geoana, a fost un moment exceptional al opozitiei, momentul in care lui Traian Basescu i s-a aratat limpede ca ora exacta poate fi data si din alta parte decat de la Palatul Cotroceni. Momentul, din cauze stiute, nu a fost fructificat. De atunci si pana astazi, opozitia nu a mai reusit performanta sa joace tare pe cartea ei.

E comic, dar si tragic, ca Basescu inca starneste in tara patimi aproape irationale in timp ce in lume, in Europa, pe buna dreptate, este privit ca un presedinte de mingi, ca un no-name. Sarkozy i-a intors spatele, asa cum ar trebui sa procedeze si opinia publica din Romania. Traian Basescu, poate in ciuda evidentelor, nu este chiar atat de puternic pe cat il cred unii. Forta lui este slabiciunea celorlalti.

mihaipaulcodunas@yahoo.com