930 x122 grota rece

dacia

De azi, Dacia are un nou logo și o nouă emblemă

Dacia dispune de acum de un nou logotip, de o nouă emblemă și de o culoare nouă.

Citiți și: Cele mai recente date despre Uzina Dacia. Informații oficiale

Simbolurile acestei schimbări sunt reprezentate de noul logotip și de noua emblemă. Aceste două elemente au fost imaginate în cadrul echipei de Design, cu dorința de a exprima ceea ce este esențial mărcii Dacia.

Logotipul, elementul central al noii identități vizuale, inspiră robustețe și stabilitate de la prima vedere. Desenul literelor este în mod voit minimalist – litera „D” este un „C” inversat – exprimând vizual atât simplitatea cât și ingeniozitatea specifice mărcii. Aspectul geometric al logotipului creează impresia că succesiunea de litere care îl compun se află într-o mișcare specifică unui angrenaj mecanic.

Citiți și: Argeș. Tranzacție uriașă! Centrul Dacia de la Oarja, implicat!

La rândul său, emblema este constituită din literele „D” și „C” unite asemenea componentelor unui lanț, exprimând astfel soliditate și legătură. Noua emblemă va permite identificarea cu ușurință a mărcii, chiar de la distanță.
Simple și lizibile, cele două elemente forte – logotipul și emblema – exprimă soliditatea vehiculelor Dacia, partenere de drum pentru milioane de clienți.

DACIA ADOPTĂ CULOAREA VERDE KAKI

Noua paletă de culori, având în centru nuanța verde-kaki, evocă apropierea de natură, un reper important pentru clienții noștri și un teritoriu unde vehiculele Dacia își pun în valoare pe deplin capacitățile, asemenea emblematicului Duster.

O serie de culori secundare completează gama:
– trei culori din sfera „terestru-mineral” – kaki închis, culoarea teracotei și nuanța nisipului.
– două culori contrastante – un portocaliu și un verde intens.

Începând din iunie 2021, noua identitate de marcă va fi adoptată de diferitele canale de comunicare: online, publicitate, broșuri.
Showroom-urile Dacia vor afișa treptat noua identitate de marcă începând din prima parte a anului 2022 În ceea ce privește gama de modele, aceasta va primi noul logotip și noua emblemă în cursul semestrului al doilea din 2022.

Sursă foto: romania-insider.com

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Un comentariu

  • Jivenși Toduț spune:

    Destul de rău. Emblema Dacia trebuia sa rămană, este o siglă cu ceva vechime, are o anumită relevanță. Aiureala asta cu d și c inversat, pare mai degraba un simbol de pe o schema electrică. Prostii.

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3