- Publicat de: ePitești
- 8-05-2023, ora 14:34
- Diverse
Inedit! ISJ Argeș va fi gazda Concursului Național de Chimie „Petru Poni”
Urmează un nou eveniment educațional de excepție în Argeș! Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în parteneriat cu Ministerul Educației, va fi, în acest an, gazda Concursului Național de Chimie „Petru Poni”. Anunțul a fost făcut de Inspectorul Școlar General, prof Dumitru Tudosoiu, prin intermediul unui comunicat oficial de presă.
Citiți și: Șansă pentru carieră la Spitalul Penitenciar MioveniConcursul Național de Chimie „Petru Poni” va avea loc în Argeș
„Suntem onorați să fiți alături de noi și vă adresăm invitația de a participa la Festivitatea de deschidere a acestei prestigioase competiții, ce va avea loc joi, 11 mai 2023, la ora 17.30 și la Festivitatea de premiere, ce va avea loc duminică, 14 mai 2023, la ora 10.00”, anunță Inspectorul Școlar General, prof Dumitru Tudosoiu.
Citiți și: Mesajul zilei de la Tudosoiu, liderul învățământului argeșean
Ambele festivități se vor desfășura la Universitatea ,,Constantin Brâncoveanu” Pitești – Amfiteatrul AULA MAGNA.
Prezentare generală a concursului:
Art. 1 Concursul de chimie „Petru Poni” se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, aprobată cu OMECTS nr. 3035/2012, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Metodologie-cadru, și ale prezentului regulament.
Art.2 Concursul de chimie „Petru Poni” se organizează pentru elevii claselor de liceu de la filiera tehnologică. Pot participa elevii de la toate formele de învățământ: zi, seral, cu
frecvență redusă, din învățământul de stat și cel particular. Participarea la acest concurs este individuală. Nu se admite participarea elevilor de la clasele superioare la clasele inferioare. În conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a concursurilor școlare, concursul se organizează și se desfășoară pe etape.
Etapele Concursului de chimie „Petru Poni” sunt: județeană/sectoare ale municipiului București și națională.
Art.3 În cadrul etapei județene/ a municipiului București, elevii vor susține câte o probă teoretică, cu durata de 3 ore.
Art.4 În cadrul etapei naționale, elevii vor susține două probe: o probă teoretică și una practică, fiecare pe durata a 3 ore.