263 x 587 eurial

Schimbare majoră: O nouă materie obligatorie în școli

Ce se pregătește pentru

Un proiect legislativ depus recent în Parlament propune o transformare importantă în sistemul educațional din România: introducerea disciplinei „Educația pentru sănătate” ca materie obligatorie pentru toți elevii din învățământul preuniversitar, începând chiar din anul școlar următor adoptării legii.

Proiectul vizează modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, astfel încât această disciplină să devină parte a trunchiului comun, cu statut similar materiilor de bază.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

În prezent, „Educația pentru sănătate” este predată doar opțional, în funcție de decizia școlilor și de resursele disponibile.

Noul proiect urmărește să elimine aceste diferențe și să asigure un cadru unitar la nivel național.

Astfel, materia ar urma să fie predată sistematic, pe baza unor programe și manuale elaborate de Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății.

De asemenea, profesorii vor putea beneficia de cursuri speciale de formare, organizate împreună cu instituții din domeniul sănătății publice, conform jurnalul.ro.

Schimbare majoră: O nouă materie obligatorie în școli

Una dintre principalele noutăți ale proiectului este introducerea „competenței pentru sănătate și prevenție” în lista competențelor-cheie urmărite de sistemul educațional.

Inițiatorii subliniază că disciplina nu va avea doar un rol informativ, ci unul formativ, urmărind dezvoltarea unor comportamente responsabile. Elevii ar putea învăța despre:

– igienă și stil de viață sănătos

New Profesional Consult 930 x 122
Posada Curtea de Arges 555×222

– alimentație și activitate fizică

– sănătatea reproducerii

– prevenirea consumului de droguri

– importanța vaccinării

Propunerea vine pe fondul unor statistici alarmante privind sănătatea tinerilor din România. Printre problemele invocate de inițiatori se numără:

– rata ridicată a abandonului școlar

– numărul mare de sarcini în rândul adolescentelor

930×122 https://hevy.ro/
555*222 supernova

– scăderea ratei de vaccinare

– creșterea consumului de substanțe în rândul tinerilor

Potrivit acestora, lipsa unei educații sistematice pentru sănătate contribuie direct la aceste fenomene, iar introducerea unei materii dedicate ar putea avea efecte pozitive pe termen lung.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587-2 Grota Rece