Lucrările pe tronsonul Bacău–Pașcani al Autostrăzii Moldovei A7 au intrat într-o etapă intensă, constructorul mobilizând mii de muncitori și sute de utilaje.
Potrivit secretarului de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, cel puțin 50 de kilometri de autostradă ar putea fi deschiși traficului în acest an, conform economica.net.
Primele două loturi, la peste 70% execuție
Pe primele două loturi ale tronsonului Bacău–Pașcani, lucrările au trecut într-o etapă avansată. Lotul 1 a depășit 70% stadiu fizic, în timp ce lotul 2 se apropie de același procent.
În șantier se lucrează în paralel la asfaltare, inclusiv la stratul de uzură, montarea ultimelor grinzi din beton, sisteme de colectare a apelor pluviale, parapete și semnalizare rutieră.
La podul peste râul Moldova, tablierul metalic a fost montat integral. În această etapă se lucrează la predale și la armarea plăcii de suprabetonare, urmând turnarea betonului.
5.500 de muncitori și peste 500 de utilaje
Mobilizarea de pe întregul tronson Bacău–Pașcani este una de amploare. Conform datelor prezentate de oficialul de la Transporturi, pe șantier sunt mobilizați aproximativ 5.500 de muncitori, aproape 600 de șoferi și peste 500 de utilaje.
Pe cele două loturi se lucrează și la hidroizolații, panouri fonoabsorbante, sistemele ITS și iluminat, precum și la semnalizarea verticală și orizontală.
În apropiere de Roman este prevăzut și un Centru de Întreținere și Coordonare, care va include un Centru de Monitorizare și Informare.
Potrivit estimării prezentate de Scrioșteanu, cel puțin 50 de kilometri din A7 Bacău–Pașcani ar putea fi deschiși circulației în 2026, dacă ritmul actual al lucrărilor este menținut.
Umbrărescu forțează pe șantierul A7. Când se deschid încă 50 de km de autostradă
Foto: Facebook






![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)




