930X122 MAIA

beat

A condus fără drept, sub influența alcoolului, o mașină neînmatriculată. Dosarul, înaintat Parchetului

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept, sub influența alcoolului, a unui autoturism neînmatriculat, cu număr fals și vătămare corporală din culpă.
Reamintim că în noaptea de 27 spre 28 decembrie 2020, pe DN 73D, pe raza localității Hârtiești, un bărbat de 35 de ani (Irinel R), din aceeași localitate, a intrat în coliziune cu un tractor parcat în afara carosabilului.
„Din cercetări s-a stabilit că bărbatul, care a fost rănit uşor în urma evenimentului rutier, nu poseda permis de conducere, iar valoarea alcoolemiei în sânge a fost mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge”, precizează IPJ Argeș.

Citiți și: Permis suspendat și dosar penal, deși n-ai greșit cu nimic!

Este vorba de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat (2,01 gr./1000 ml).

Totodată autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat şi avea aplicate plăcuţe cu numere emise pentru alt autovehicul.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de trimitere în judecată

Citiți și: Riști amendă de până la 10.000 de lei și dosar penal!

Eurial 555 x222
Pizza Sapori Italia 570 90