Donaris 930 x 122

scoli

    AMPLU PROGRAM ÎN ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE. VEZI LISTA!

    Mai multe unităţi de învăţământ din Piteşti vor intra în acest an într-un amplu program de reabilitare termică, astfel încât eficienţa energetică a clădirilor să crească, iar costurile de administrare să se reducă.

    Citiți și: Mari nereguli în unități de învățământ! Amenzi uriașe și dosare penale

    Astfel de lucrări ar urma să fie făcute la grădinițele „Floare de Colţ”, „Castelul Magic” și „Albă ca Zăpada”, la școlile „Tudor Arghezi”, „Marin Preda”, „Negru Vodă” și „Ion Minulescu”, la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” (la corpul C1), la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” (la sala de sport), la Liceul Tehnologic „Dacia” și la Liceul Teoretic „Ion Barbu”.

    Investițiile vor fi realizate cu bani de la bugetul local.

    Citiți și: Atenție! Va fi obligatoriu în toate școlile și liceele!

    Cel mai probabil, lucrările vor fi executate în perioada vacanţei de vară.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90