263×587-2 Grota Rece

Autostrada A1 Curtea de Argeș–Tigveni, aproape de inaugurare

Autostrada A1 Curtea de Argeș–Tigveni

Anul 2026 se anunță unul record pentru infrastructura rutieră din România, iar județul Argeș se află în prim-planul marilor proiecte de autostrăzi, potrivit analizelor privind calendarul realist al inaugurărilor realizat de Asociația ProInfrastructură și care poate fi consultat pe harta de mai jos:

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

România ar putea da în trafic peste 240 de kilometri de autostradă și drum expres, un nivel fără precedent, iar unele dintre cele mai importante lucrări sunt concentrate chiar în Argeș.

Cel mai important obiectiv pentru județ este Autostrada A1 Curtea de Argeș – Tigveni, un sector strategic al viitoarei autostrăzi Sibiu–Pitești.

Constructorul Porr este estimat să finalizeze în iulie–august 2026 un tronson de aproape 10 kilometri, care include primul tunel rutier de autostradă din România, în adevăratul sens al cuvântului, cu o lungime de aproximativ 1,35 kilometri.

Deschiderea acestui sector este așteptată cu aproximativ opt luni înainte de termenul contractual, stabilit pentru martie 2027.

Autostrada A1 Curtea de Argeș–Tigveni, aproape de inaugurare

”O premieră va fi inaugurarea primului tunel, în adevăratul sens al cuvântului, de pe o autostradă românească: 1,35 km pe A1 în apropiere de Curtea de Argeș, parte din ciotul de 9,861 km până la Tigveni. Va fi livrat de Porr în iulie-august cu vreo 8 luni înainte de termenul contractual, martie 2027.”, transmite Asociația ProInfrastructură.

Realizarea tunelului de la Curtea de Argeș reprezintă un moment istoric pentru infrastructura națională și un pas major pentru Argeș, județ care va deveni un nod esențial pe axa rutieră vest–est.

Autostrada A1 Sibiu–Pitești este considerată cea mai dificilă lucrare de infrastructură rutieră din România, traversând zona montană a Carpaților.

930×122 LA COCOS
555×222 grota rece

Odată cu deschiderea acestui tronson, Argeșul va beneficia de o conectivitate mult îmbunătățită, cu efecte directe asupra economiei locale, atragerii de investiții și reducerii timpilor de transport între Muntenia și Transilvania.

Potrivit estimărilor, până la finalul anului 2026, rețeaua națională de autostrăzi și drumuri expres aflate în exploatare ar putea ajunge la aproximativ 1.660 de kilometri, consolidând poziția României pe harta marilor coridoare europene de transport

570×90 LA COCOS
263 x 587 eurial