NOR CURIER 930X122

alex fatuloiu

BLOCUL LUI FĂTULOIU, VOT NEGATIV ÎN CONSILIUL LOCAL. STUDIUL DE TRAFIC A RIDICAT SUSPICIUNI

(UPDATE miercuri, 29 aprilie 2020, ora 15.45) Proiectul PUD pentru blocul cu 13 etaje pe care omul de afaceri Alexandru Fătuloiu vrea să-l construiască aproape de centrul Piteștiului a primit doar un vot „pentru” în ședința ordinară a CL Pitești de azi (ședință care s-a desfășurat online).

Citiți și: Pitești. Circ în CL Pitești făcut de tatăl cântărețului Randi! Video

Cu excepția viceprimarului Laurențiu Zidaru, toți consilierii locali au votat împotriva Planului Urbanistic de Detaliu pentru „Ansamblu rezidențial (locuințe colective cu funcțiuni complementare), amplasat în municipiul Pitești, străzile Negru Vodă și Tache Ionescu, nr. 2,4,8, 10 și 3”.

Studiul de trafic pe care miza dezvoltatorul imobiliar e cel care a ridicat suspiciuni.

Citiți și: Prefect cu tupeu! „Am hotărât să atac hotărârea Primăriei!” Ce vor oamenii pentru Pădurea Trivale

Consilierul local Cristian Gentea (foto principal) a cerut ca studiul de trafic sa fie făcut de Primaria Pitești și nu de beneficiarul proiectului (S.C. Victoria Action Estate S.R.L., prin UPIT), cum s-a întâmplat în cazul de față, argumentând „că, automat, cine îl plătește e favorizat”.

Știrea inițială:

În ședința ordinară a CL Pitești de astăzi, consilierii locali vor trebui să decidă asupra mai multor controversate proiecte imobiliare din Pitești, printre care și cel privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru blocul cu 13 etaje al omului de afaceri Alexandru Fătuloiu (prin S.C. Victoria Action Estate S.R.L): „Ansamblu rezidențial (locuințe colective cu funcțiuni complementare) amplasat în municipiul Pitești, străzile Negru Vodă și Tache Ionescu, nr. 2,4,8, 10 și 3″.

Retras de mai multe ori de pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local 

Proiectul, care s-a mai aflat pe ordinea de zi a unor ședințe ale CL Pitești, de unde a fost retras din cauza multiplelor controverse create pe marginea sa după obiecțiile ridicate de vecinii viitoarei construcții, este, de data aceasta, pus în mapele aleșilor locali cu un studiu de trafic în spate.

Este vorba de studiul cerut de municipalitate pe fondul îngrijorărilor exprimate de diverși petenți cu privire la supraaglomerarea traficului rutier în zona Tache Ionescu – Negru Vodă ca urmare a apariției  în peisaj a noii investiții imobiliare.

Studiul a fost realizat, contra cost, în baza unui contract încheiat între S.C. Victoria Action Estate S.R.L. și Universitatea din Pitești și, surprinzător sau nu, documentul arată că circulația nu va fi afectată de viitoarea investiție imobiliară, chiar dacă în zonă apar 83 de apartamente noi și funcțiuni complementare (spații comerciale, la parter și servicii medicale, la mezanin), care înseamnă totodată și foarte multe mașini în zonă.

„Așteptăm azi un rezultat favorabil”

Contactat de ePitești, omul de afaceri Alexandru Fătuloiu mărturisește că este optimist în privința ședinței CL Pitești de astăzi, în care speră ca proiectul să fie adoptat.

Așteptăm de doi ani și jumătate să fie adoptat. Cred că nu s-a mai întâmplat ca un proiect să dureze așa de mult.

Avem toate avizele, avem absolut tot luat. Atât timp cât avem tot ce trebuie, nu văd de ce durează…

La fiecare termen ni se mai dă câte ceva să facem. Ultima dată, ne-au dat acel studiu de trafic pe care l-am dus, iar acum așteptăm răspuns, sperăm ca după doi ani și jumătate să luăm și noi autorizația. Atât timp cât alți dezvoltatori iau autorizații pentru proiecte mai mici, nu văd de ce la noi a durat atât de mult, mai ales că suntem în regulă cu absolut tot.

Sperăm să nu fie probeme așa cum au fost la investiția de lângă Office (n.r. – blocul  S.C. Titidan de pe bulevardul I.C. Brătianu), unde s-a blocat construcția. Am vrut să evităm aceste probleme cu vecinii și am făcut tot ce era de făcut pentru a fi în regulă cu toate avizele, așa cum era normal.

Așteptăm azi un rezultat favorabil”, declară Alexandru Fătuloiu pentru ePitești.

Trebuie precizat că Proiectul PUZ se referă la un amplasament de 3.195 de mp, proprietatea S.C. Victoria Action Estate S.R.L., situat în intravilan, LA2 (după cum se arată pe site-ul Primăriei Pitești), într-o zonă destinată funcțiunilor cu caracter central, serviciilor și locuințelor (regim de construire – subzonă mixtă – LA2 – clădiri cu regim mediu și înalt de înălțime – locuințe, comerț, alimentație publică, servicii și echipamente publice, servicii manageriale, tehnice, profesionale, colective și personale, amenajări hoteliere, recreere), iar obiecțiile formulate până acum cu privire la acest proiect (amănunte, AICI ) au făcut referire la regimul de înălțime al zonei, despre care petenții spun că, în realitate, ar fi mai mic decât cele 13 etaje ale viitoarei construcții, la umbrirea și afectarea intimității proprietăților învecinate, la suprasolicitarea rețelelor și îngreunarea traficului rutier în zonă (aspect pentru care a fost solicitat studiul de trafic amintit).

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90