Kaia 930 x 120

banci

CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEȘ, ÎMPRUMUTURI DE MILIOANE LA BĂNCI

În raport cu propriul său buget, Consiliul Județean Argeș are în 2019 un grad de îndatorare de 6,93%. Informația este inclusă în cel mai recent document oficial al Consiliului Judeţean Argeş cu privire la datoria publică.

Citiți și: Exclusiv/,,Sunt foarte supărată!… Mi-a spus-o drept în față!”

Consiliul Judeţean Argeș are în derulare cinci credite. Primul care va fi „stins” este cel de 6.000.000 de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) accesat pentru proiectul de management al deşeurilor din judeţ. Ultima rată va fi achitată în această lună.

În 2025, Consiliul Județean Argeș ar urma să finalizeze plata și pentru un credit de 10.000.000 de lei contractat la Raiffeisen în anul 2005 pentru reabilitarea de drumuri judeţene. Tot anul 2025 este termenul pentru achitarea unui împrumut de 25.000.000 de lei de la BCR, tot pentru drumuri.

Citiți și: Crucial pentru românii cu credite la Bănci: Ce urmează pentru cei cu rate

2027 este ultimul an pentru rambursarea de către Consiliul Județean Argeș a unui credit de 12.000.000 de lei la CEC Bank, iar în 2028 trebuie încheiată plata ratelor unui împrumut de 4.000.000 de euro contractat anul trecut de la BRD. Ambele împrumuturi sunt tot pentru reabilitarea drumurilor judeţene.

Eurial 555 x222
eurial 570×90