- Publicat de: ePitești
- 19-11-2019, ora 16:27
- Administrativ
COPII ȘI TINERI INSTITUȚIONALIZAȚI, PREMIAȚI
Copii și tineri instituționalizați, premiați pentru rezultate deosebite. “Sunt tineri, frumoși, deștepți și ascultători. Au rezultate foarte bune la învățătură sau au performat în domeniul sportiv. Nu sunt cu nimic diferiți de ceilalți copii din Argeș. Ei, însă, au ceva în comun: cu toții provin din centrele D.G.A.S.P.C. Argeș.
Citiți și: Argeș. Reabilitare mult așteptată a unui drum județean!Astăzi, 19 noiembrie 2019, în cadrul seminarului cu tema “NU abuzului, DA drepturilor copilului”, ediția a X-a, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în parteneriat cu Asociaţia “Sf. Spiridon şi Irina”, 11 copii din centrele D.G.A.S.P.C. Argeș au fost premiați și felicitați pentru rezultatele deosebite obținute.
Țin să felicit atât copiii, dar și pe cei care s-au ocupat de ei, care i-au susținut și le-au cultivat talentul, a fost mesajul transmis de președintele CJ Argeș, Dan Manu, copiilor premiați, dar și celor aflați în sală.
Citiți și: Exclusiv/,,Sunt foarte supărată!… Mi-a spus-o drept în față!”Și noi, copiii din centrele de plasament, putem deveni oameni utili ai societății. Nu spun că întotdeauna este ușor, dar important este să îți dorești și să lupți, au transmis, la rândul lor, copiii și tinerii instituționalizați”, informează Biroul de presă al Consiliului Județean Argeș.
Ei sunt cei premiați astăzi:
–Andrei Cosmin Neleț, în vârstă de 19 ani, instituționalizat la C.S.C.D. Câmpulung din data de 08.08.2007.
A absolvit în 2019 Seminarul Teologic “Iustin Patriarhul” al Colegiului Pedagogic “Carol I” din Câmpulung, cu media la examenul de bacalaureat de 9,55.
În prezent este student în anul I la Facultatea de Științe Economice și Drept, specializarea drept, cursuri de zi, a Universității din Pitești. Se pregătește pentru a susține anul viitor examen de admitere la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi din Drăgășani, județul Vâlcea.
Pe 11 aprilie 2019, tânărul a susținut la Palatul Parlamentului o alocuțiune la seminarul internațional cu tema “Servicii destinate copiilor din zone și medii defavorizate“, organizat de Federația Internațională a Comunităților Educative, secțiunea România (FICE România), împreună cu Asociația Comunelor din România (AcoR) și Asociația Directorilor de Servicii Publice Specializate în Asistență Socială și Protecția Copilului din România, sub înaltul patronaj al Senatului României, Comisia de Afaceri Europene, eveniment la care au participat reprezentanți din 18 state afiliate secțiunilor naționale FICE Internațional;
–Izabela Haruna Bivolaru, în vârstă de 13 ani, instituționalizată în cadrul C.S.C.D. Câmpulung din data de 25.01.2010.
Este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială “Sfântul Iacob” din Câmpulung.
De un an de zile practică kickboxing la Clubul A.C.S. Ambiția Irinel din Câmpulung Muscel, antrenată fiind de sensei Irinel Bădulescu, dublu campion mondial și european.
Pe 21.09.2019 a participat la competiția interclub organizată de antrenorul Cristian Iordache de la Absolut Fight & Wufun-Ju-Jitsu București, unde a obținut locul II și medalie de argint. De asemenea, pe 10.10.2019 a participat la Gala de Kickboxing Golden Promotion Fight, desfășurată în Ocna Șugatag, județul Maramureș, unde a obținut locul I și medalie de aur.
–Ștefania Florina Popa, în vârstă de 13 ani, instituționalizată la C.S.C.D. Câmpulung din data de 14.04.2011.
Este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială “Sfântul Iacob” din Câmpulung.
Este un copil cu rezultate foarte bune la învățătură și purtare, iar rezultatele școlare s-au concretizat în mediile generale obținute în anii școlari. În clasele I-IV – FB, în clasa a V-a – 9,86, iar în clasa a VI-a – 9,63.
–Vasile Ghinea, în vârstă de 19 ani, aflat în plasament la un asistent maternal profesionist.
Este student în anul I la Facultatea de Știinte ale Educației, Știinte Sociale și Psihologie, specializarea Asistență Socială, la Universitatea Pitești.
La vârsta de 17 ani a scris prima sa carte , “Pe urmele trecutului”, iar în anul 2018 a lansat cea de-a doua lui carte, intitulată “Abecedarul adolescenţei”.
În clasa a XI-a a participat la Olimpiada de matematică, unde s-a calificat la faza judeţeană. În clasa a XII-a a participat și la Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică.
Se autocaracterizează ca fiind o persoană plină de entuziasm, care manifestă interes pentru toate domeniile de activitate, locuri, respectiv persoane noi.
-Ionuț Sandu, în vârstă de 17 ani, instituționalizat la CTF Găvana Pitești din data de 06.02.2009.
Este elev în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv “Viitorul” Pitești.
Este un copil cu un palmares bogat la competițiile sportive naționale. Practică lupte greco-romane. A câștigat medalia de argint în Târgoviște, în Constanța locul I, în Târgu-Jiu locul III, locul II la Cupa României, în Zalău locul II, în Brașov locul I, în Pitești locul I și în Suceava locul II la juniori. Antrenorii și profesorii liceului apreciază comportamentul acestuia, caracterizându-l ca fiind un tânăr serios, cu bun simț și modest.
-Robert Marian Duțu, în vârstă de 15 ani, instituționalizat la CTF Găvana Pitești din data de 14.12.2015, are toate șansele să-i calce pe urme colegului său Ionuț. Este elev în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv “Viitorul” Pitești.
Este sportiv de performanță, practică lupte greco-romane și a câștigat numeroase medalii: în Medgidia – locul III, în Tulcea – locul II, în Pitești – locul III, în Constanța – locul II, în Târgu Jiu – locul IV și Pitești (Cupa națională cadeți) – locul III.
Are un comportament ireproșabil atât în cadrul școlii/cublului sportiv, cât și în centru.
–Rareș Mario Pavel, în vârstă de 15 ani, instituționalizat la CTF Găvana Pitești din data de 10.07.2017.
Copilul este elev în clasa a IX-a la Liceul Ecologic “Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești.
A participat la Olimpiada de limba engleză faza pe școală, la care a obținut locul I, la Olimpiada interșcolară de limba engleză (locul II) și la Olimpiada de limba engleză organizată de Asociația “Sfinții Spiridon și Irina” (locul I).
Atât profesorii liceului, cât și personalul centrului apreciază la el faptul că este serios, respectuos și conștiincios.
–Estera Ionela Pandelie, în vârstă de 14 ani, instituționalizată la C.T.F. ,,Casa Noastrăˮ din Pitești, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială ,,George Topârceanuˮ din Mioveni.
–Florina Laura Munteanu, în vârstă de 16 ani, instituționalizată la C.T.F. ,,Casa Noastrăˮ din Pitești, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială ,,George Topârceanuˮ din Mioveni.
–Elena Andreea Savu, în vârstă de 16 ani, instituționalizată la C.T.F. ,,Casa Noastrăˮ din Pitești, elevă în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni.
–Andreea Monica Ilie, în vârstă de 19 ani, instituționalizată la C.T.F. ,,Casa Noastrăˮ din Pitești, elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni.
Toate cele patru fete sunt înscrise la Clubul C.S. Dacia Mioveni, la oină, evoluând sub îndrumarea antrenoarei Filofteia Dumitru și a lui Dumitru Voiculescu, în calitate de coordonator al secției.
În acest an ele au obținut următoarele premii: locul II la Cupa Gimnaziadei, locul I la Cupa Someșană în Câșeiu (cu lotul de junioare), locul I la Campionatul Național de Oină pe plajă organizat în Mamaia (categoria junioare), locul I la Campionatul Cupa României de la Horia, în județul Constanța (atât la categoria junioare, cât și la categoria senioare) și locul I la Campionatul Național de Oină în sală din Baia Mare, județul Maramureș (atât la categoria junioare, cât și la categoria senioare).
A fost premiată și Andreea Popescu, în vârstă de 17 ani, elevă la Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” din Mioveni, membru în Consiliul școlar al elevilor și director al Departamentului de învățământ gimnazial și liceal din cadrul Consiliului Consultativ al Elevilor Mioveni.
Este implicată activ în viața socială a elevilor și organizator de evenimente cultural-educative. Are rezultate excelente la învățătură. Nu se află în sistemul de protecție specială, însă a fost invitată la eveniment ca reprezentant al copiilor aflați în familia naturală și implicați în viața socială, dar și pentru a asigura o interconectivitate a tuturor copiilor din Argeș, indiferent de situația lor socială și de locul din care provin.
Cu aceeași ocazie, în holul Consiliului Județean Argeș a fost organizată o expoziție cu lucrările copiilor din centrele de plasament.