Kaia 930 x 120

europene

LA PODUL VIILOR, LUCRĂRI CU ÎNCETINITORUL

În Piteşti mai sunt deschise patru fronturi de lucru cu bani europeni în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană elaborat de Primărie încă din 2009.

Citiți și: S-a încheiat o eră în orașul Dacia

Este vorba în primul rând de pasajul rutier de la Podul Viilor. Aici investiţia este la început, iar constructorii par a lucra cu încetinitorul. De asemenea, se află în desfăşurare reabilitarea străzilor Lânăriei, Costache Negri şi Târgu din Vale, motiv pentru care în zona Bazinului Olimpic accesul cu mașina este anevoios. În plus, lângă Primărie se lucrează de zor la noul sediu al Filarmonicii. În fine, un alt proiect de anvergură, care prevede lucrări pe 40 de hectare de teren, este cel de regenerare urbană (se refac alei, străzi, spaţii verzi, parcări și locuri de joacă). Proiectul este la un stadiu de 30% din punct de vedere al execuţiei.

În Planul Integrat de Dezvoltare Urbană au figurat 12 proiecte, majoritatea fiind încheiate (supravegherea video a zonei Ştrand-Podul Viilor, parcarea de la Bowling sau amenajarea Parcului Lunca Argeşului fiind câteva exemple).

Citiți și: Conducerea AUR îi taie aripile: Aspirant la șefia Primăriei Pitești, demis!

„Ne bucurăm că s-a mai încălzit, pentru că aşa avem ocazia să mai lucrăm la unele investiţii. Nu ne aşteptam, având în vedere vremea urâtă de până zilele trecute. Oricum, cele mai multe lucrări vor fi finalizate la anul.”, ne-a declarat Cornel Ionică, viceprimar al Piteştiului.

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)